Povestea unei colaborări interesante – Penitenciarul din Timișoara

Sunt un om cinstit, pasionat de scris și citit, și îmi doresc să aduc o schimbare în bine lumii în care trăim, să o transformăm într-un loc pașnic și primitor pentru copiii noștri. Astfel, printr-un joc al circumstanțelor am ajuns organizator de activități culturale în cadrul Penitenciarului Timișoara – și nu regret o clipă! Dar toată lumea mă întreabă cum a prins aripi această colaborare extrem de interesantă.

În 2014, o organizație mare ne-a făcut cadou peste 2500 de volume de carte. Titluri pentru copii mi s-au promis, prea puțin asta am primit. După ce am distribuit prin biblioteci școlare cărțile relevante pentru ei (prin proiectul nostru Toți copiii vor să citească), ne-am trezit că totuși spațiul de depozitare a acestora nu s-a golit, ba mai mult, părea neatins, deși volumele pentru copii se terminaseră. Prin luna august 2016, Valeria Tamaș, vicepreședinta Asociației Bastionul ArtLitTim, a sugerat să contactăm Penitenciarul Timișoara. În urmă cu mai mulți ani avusese o lectură publică acolo și rămăsese impresionată de receptivitatea persoanelor private de libertate.

Și iată cum, de Sfânta Maria, scriam emailul care urma să mă transforme în organizator de activități culturale în cadrul Penitencarului Timișoara! Mailul meu a primit răspuns neașteptat de repede – lumea era entuziasmată, aprecia oferta, ba mai mult, am încheiat un protocol de colaborare, prin care mă angajam să contribui la îmbunătățirea fondului de carte a bibliotecii și să organizez evenimente pentru deținuții și personalul interesat. La scurt timp, însoțită de două cutii mari pline cu cărți și de prietena mea, Ina Bulzan, sunam la poarta Penitenciarului.

Emoțiile erau clar la ele acasă. Preconcepțiile și prejudecățile și temerile mi se străfulgerau prin fața ochilor și în minte îmi zbura întrebarea clară Ce Dumnezeu caut eu aici? Nu am îndrăznit să spun nimănui de ideea de colaborare, îmi era frică de reacțiile lor. Și am mers (cu încredere!) înainte. După o verificare detaliată a fiecărei cărți în parte, punerea tuturor obiectelor interzise (telefon, stickuri etc.) într-un dulăpior și un control corporal amănunțit, am intrat în biroul doamnei responsabile de reeducarea deținuților. Discuția a fost extrem de deschisă, așa că nu mi-a fost greu să îmi iau angajamente pe termen lung. Abia când mi-am primit înapoi buletinul și „obiectele interzise“ am conștientizat că de fapt eu cu deținuții urmează să lucrez. Dar promisiunea dată e datorie curată!

Colaborarea efectivă a început în luna noiembrie 2016, prin întâlniri lunare cu scriitori români contemporani. Debutul evenimentelor l-am realizat cu Bogdan Munteanu și Alex Potcoavă și a fost un adevărat succes (despre întâlnire am scris aici), care au fost urmați apoi, lunar, de Valeria Iacob Tamaș și Stejărel Ionescu (luna decembrie 2016), Cosmin Leucuța (luna ianuarie 2017) (despre evenimente și două recenzii rezultate am scris aici), Robert Șerban (februarie 2017) și Marius Chivu (martie 2017) (care a scris o minunată cronică despre întâlnire aici).

Văzând succesul acestor întâlniri, în luna ianuarie 2017 am demarat cu dna. Ramona Ilieș, șefa Serviciului Reeducare de la Penitenciarul Timișoara, clubul de lectură. De două ori pe săptămână, împreună cu cei 10 deținuți înscriși la acest program am discutat cărți de proză și poezie pe care le-am primit special în acest sens de la edituri și/sau autori. Am pornit cu oarecare scepticism acest cerc literar, dar, din nou, așteptările mi-au fost depășite, în urma lecturii rezultând discuții extrem de interesante și recenzii mai mult decât originale și creative (una dintre dovezi a publicat-o aici). Cu această ocazie am început și colaborarea cu revista Penitenciarului, „Dincolo de gratii“, coordonând alcătuirea articolelor, corectarea materialelor și organizarea „bunului de tipar“. Pentru participarea la aceste «ateliere de lucru» deținuții sunt recompensați cu credite, pe care ulterior le pot valorifica în beneficii. Am profitat totodată de existența acestui material scris pentru a promova și întâlnirile lunare cu scriitori, începând cu lansarea cărții Scriitori la poliție, coordonată de Robert Șerban.

 

 

 

 

 

 

 

 

Singură nu aș reuși să fac față acestui volum de muncă, pe lângă serviciul de zi cu zi, familie și alte obligații. Din luna februarie s-a alăturat demersului meu și Larisa Vasile, o studentă la jurnalism la Universitatea din Vest din Timișoara, care a găsit pe Instagram referiri la acest proiect și și-a manifestat interesul. Larisa era curioasă mai mult de reacțiile deținuților, de atitudinile lor, după cum mi-a mărturisit ulterior, dar nu i-a venit greu să preia frâiele coordonării revistei și să mă «despovăreze».

Într-o seară friguroasă de ianuarie, Larisa mi-a ținut companie în timp ce Greuceanu meu își făcea de lucru singur la un loc de joacă în oraș, și am pus la cale planul pentru următoarele grupe de lucru cu deținuți, atât pentru clubul de lectură, cât și pentru revistă. Astfel a apărut ideea ghidului minimal de jurnalism, idee lansată de Larisa pe baza calității materialelor primite în prima lună de colaborare. Tot ea a și organizat și coordonat materialul pentru acest ghid, care a fost primit cu entuziasm de colaboratorii și redacția revistei.

Ce își propune clubul de lectură? Își propune să le ofere persoanelor private de libertate oportunitatea de a relua cititul, de a profita de timpul liber considerabil pentru a-și îmbogăți cultura și vocabularul. Participanţii trebuie să citească fiecare lucrare propusă şi să alcătuiască fişe de lectură cu cele mai importante pasaje. În cadrul fiecărei activităţi ei prezintă impresii cu privire la conţinutul lucrării, cu evidenţierea celui mai interesant pasaj/aspect din lucrare sau cel mai controversat. Citim pasajele faine, ne comparăm cu personajele prin prisma deciziilor luate și reliefăn trăsăturile ce scot cartea în evidență. Și cum fiecare activitate trebuie încheiată cu un mic examen, în acest caz fiecare participant face o recenzie complexă la una dintre cărțile prezentate, iar cele mai bune recenzii vor fi publicate în revista penitenciarului.

Ce își propune revista? Își propune să fie o sursă de informații pentru deținuți, cu și despre ei, dar și cu informații de „afară“. Mi-am dorit ca ei să scrie despre subiectele care îi interesează, să scrie simplu, clar, pe înțelesul tuturor, indiferent de nivelul educațional, și ca toți cei care iau parte la acest proiect să fie mândri la final de munca lor. Fiecare participant trebuie să redacteze câte un material de două ori pe săptămână, fiind responsabil de o rubrică anume. Textele sunt analizate, corectate, și cele mai bune sunt cuprinse în revistă. Examenul în cazul acestui proiect este revista în sine.

Cine participă și pentru ce sunt acolo? Cine își dorește. Nu mă interesează pentru ce sunt închiși, am fost și eu curioasă la primele întâlniri, pentru că îmi venea greu să cred că anumite persoane, ale căror fețe păreau atât de inocente, ar fi putut să facă rău cuiva, dar acum îi iau ca atare. Nu le fac eu prezența la activitate, tocmai pentru a nu lăsa loc de îndoială în suflet, și am învățat să nu consider că dacă e închis pentru o faptă extrem de gravă este o persoană limitată. Am avut chiar surpriza unui deținut care (după cum zice el) a stat doar 5 ani din 1990 încoace afară și care mai are destui ani până la dreptul de a intra în comisia de eliberare condiționată, dar care are un talent desăvârșit la poezie și care chiar a publicat o carte în detenție. Evit să postez fotografii cu ei în prim plan, consider că așa evit stigmatizarea ulterioară, chiar dacă am acceptul lor în acest fel.

Cât va dura această colaborare? Nu știu. Am învățat să las loc surprizei și oportunității și să nu fac planuri de viitor foarte strânse. Niciodată nu știi ce îți poate aduce clipa! Un exemplu de astfel de surpriză este chiar reacția oamenilor de litere și a editurilor care au aflat despre acest proiect și care s-au dovedit extrem de interesate de a contribui la creșterea fondului de carte a bibliotecii. Mereu primesc mesaje private pe pagina Asociației, pe pagina personală sau emailuri prin care aceștia îmi solicită adresa unde să expedieze cărțile. Și le mulțumesc pentru deschidere și dorința de a contribui la schimbare, așa cum îi mulțumesc și Larisei pentru tot ajutorul pe care mi-l oferă!

Cam acestea sunt primele 6 luni din acest proiect interesant și plin de provocări. Îmi dau seama că nu este suficientă reeducarea celor din interiorul gardurilor de beton, la fel de importantă este și schimbarea preconcepțiilor celor aflați în afara lor. Dacă ne dorim o reintegrare de succes este important să contribuim și noi la ea, să fim deschiși cu sufletul și ochii minții și să nu îi judecăm încă o dată pentru fapta pe care au făcut-o. Pentru asta există Dumnezeu și justiție. Ei vor să fie percepuți așa cum sunt, ca oameni predispuși greșelii, iar noi trebuie să îi luăm ca atare, deoarece viața este extrem de neașteptată! Odată ce ajungi să îi cunoști puțin, îi vezi cu alți ochi și parcă îți dorești ca la următoarea întâlnire să nu mai participe, să fie liberi, cu familiile lor, într-o nouă viață, mai bună, mai liniștită. Dar știi că asta nu e posibil, deoarece mai au luni sau ani de petrecut în spatele gratiilor. Și râzi cu ei, și încerci să îi ajuți, măcar pentru o clipă să uite că au doar libertatea de a visa și doar gândul le e cu adevărat liber.

4 thoughts on “Povestea unei colaborări interesante – Penitenciarul din Timișoara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *