Aplicații digitale ce mă ajută să-mi țin programul zilnic departe de haos

Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Și nu doar mă laud. Nu sunt eu cea mai bună și harnică gospodină, nici cea mai sportivă mamă, dar, frate, sunt cea mai bună la scos ochii și laude de sine.

Revenind la topicul de azi, adesea sunt întrebată cum reușesc să fac atâtea lucruri total diferite… și să îmi și iasă. ORGANIZARE este cuvântul magic. Iar telefonul mobil a devenit un instrument esențial pentru mine, întrucât mă ajută să nu mă prăbușesc epuizată la finalul zilei, având totul programat și aranjat la minut.

În planificarea zilelor și a activităților de zi cu zi mă folosesc de aplicații din pachetul de bază al telefonului meu, dar și din unele descărcate (gratuit sau contra cost) din magazinul Google. Împreună sunt mai tari decât o secretară personală! 🙂

  • Aplicație pentru organizarea întâlnirilor și evenimentelor importante

Pentru ca lucrurile să se lege și totul să meargă strună, e obligatoriu să aveți la îndemână un instrument de organizare a întâlnirilor și evenimentelor importante.

Google Calendar este o unealtă extraordinară pentru organizarea eficientă a timpul. Deși este oferit în pachetul de bază al aplicațiilor pentru Android, am trecut la utilizarea lui doar în momentul în care am realizat că foloseam 4 aplicații diferite pentru a mă sincroniza în activitățile pe care le desfășuram: aveam nevoie să îmi accesez evenimentele și agenda cu întâlniri / activități de pe orice dispozitiv mobil (tabletă, telefon, pc desktop și laptop), indiferent dacă aveam acces la internet sau nu, să fiu notificată în timp util dacă urma o întâlnire / activitate / aniversare și să pot adăuga suficiente detalii și notițe să am toate informațiile mereu actualizate, date pe care să le pot partaja cu cei cu care colaboram sau cu familia.

Am fost uimită să văd că Google Calendar știe să facă toate acestea (ba chiar mult mai multe!): creare calendare multiple, vizualizare evenimente per zi, săptămână, lună, sincronizare între dispositive mobile, sincronizare cu alte aplicaţii, reminders (notificare, e-mail), setare obiective personale, partajarea calendarului și a evenimentelor completate. Partea cea mai bună este că setările de confidenţialitate permit stabilirea gradului de acces la calendarele individuale – calendarele pot fi publice, private sau cu acces limitat al persoanelor selectate de utilizator.

O opțiune mișto, pe care (încă) nu am folosit-o este “Find a Time”, care permite tuturor celor care au acces la un calendar de grup să își stabilească întâlnirile ţinând cont de disponibilitatea celor implicaţi, indiferent de locaţia geografică în care se află, sugerând momentul cel mai potrivit pentru activităţile ce angajează mai mulţi participanţi (ține cont de diferențele de fus orar și de întâlnirile deja completate în calendar).

Personal, țin calendarul pe vizualizarea evenimentelor lunare, fiindu-mi mai ușor astfel să îmi consult programul când trebuie să introduc noi activități.

  • Aplicație – agendă

Ideile și gândurile nu țin cont de locul în care mă aflu, de oră sau de accesul meu la obiecte de birotică pentru a le nota, de aceea o aplicație care să țină loc de agendă este esențială.

Aplicația de Memo / Notes există în toate smartphone-urile și te ajută să iei notițe. Eu folosesc aplicația S Memo (fiind fac consacrat smartphone Samsung Galaxy), pe care o folosesc din plin: îmi notez gândurile, ideile care vin brusc, scriu bucăți de text care mă bântuie noaptea, copiez rețete gastronomice de pe diverse bloguri, salvez informații de care am nevoie mai târziu (adrese poștale, link-uri și parole… orice e text mai lung și trebuie salvat undeva, întră în S Memo.

Notițele pot fi scrise atât de la tastatura virtuală, cât și de mână, dar pot fi și înregistrate vocal. Textele salvate pot fi sortate pe categorii, pentru o mai ușoară abordare a acestora când sunt multe liste create. Fiecare text salvat poate purta un titlu, pentru a nu fi nevoie să deschideți fiecare document când căutați o informație. Ce e fain la S Memo e că toate documentele pot fi partajate direct, având posibilitatea de a le trimite prin Bluetooth sau aplicații de social media (Facebook, Twitter, LinkedIn etc.) sau comunicare (Messenger, Whatsapp etc.)

  • Aplicație pentru gestionarea taskurilor și a treburilor de făcut

Pe lângă idei și gânduri, în mintea mea adesea apar o mulțime de liste cu treburi de rezolvat. Chiar dacă le-aș putea nota în S Memo, prefer aplicația Wunderlist: To-Do List & Tasks, deoarece oferă o mai bună sintetizare și vizualizare a listelor create. Mai ales că este gratuit. Există și o variantă Pro, la 5$/lună, dar nouă, ca familie, ne e suficientă variantă gratuită.

Aplicația oferă  posibilitatea de a organiza listele pe categorii, în care se pot adăuga un număr nelimitat de puncte de rezolvat. Fiecare element introdus într-o listă poate fi particularizat prin poze, comentarii, fișiere, prezentări etc. Taskurile pot fi împărțite sau delegate utilizatorilor care au lista partajată, fiind astfel o aplicație ideal pentru folosirea în familie și împărțirea taskurilor și a responsabilităților. În plus, se poate seta un termen limită sau un reminder la fiecare punct din listă, astfel încât să nu fie uitate date importante. Categoriile pot fi, de asemenea, exportate pe PC, expediate prin Bluetooth, aplicații de social media (Facebook, Twitter, LinkedIn etc.) sau comunicare (Messenger, Whatsapp etc.), dar și printate direct. Totodată, mailurile pot fi transformate în acțiuni, iar pozele sau articolele de pe internet pot fi stocate în liste printr-o simplă redirecționare a lor către aplicație.

Aplicația poate fi descărcată gratuit de pe www.wunderlist.com

  • Aplicație pentru gestionarea listelor de cumpărături

Lipsa unei liste de cumpărături, a unei planificări corecte a produselor ce trebuie achiziționate duce întotdeauna la sesiuni prelungite de shopping, bugetul personal și timpul liber având de suferit. Un preț bun este irezistibil, dar cine are timp să ia la rând toate cataloagele lăsate de reprezentanții supermarketurilor prin cutiile poștale și să analizeze, să marcheze și să sorteze pe magazinul din care trebuie cumpărate, fără ca planurile de cumpărături să fie date peste cap?

În cazul cumpărăturilor din supermarket, aplicația CeCumpăr este extrem de utilă. Ea cuprinde toate cataloagele supermarketurilor, hypermarketurilor, farmaciilor din România care au această opțiune, informații despre programul lor (extrem de util în cazul orarului de sărbători, de exemplu), date de contact, pot fi identificate cele mai apropiate magazine de locația utilizatorului cu ajutorul navigației smartphone-ului, se pot stoca toate cardurile de reduceri și fidelitate fără a mai fi necesară păstrarea lor în portofel, permite crearea de liste de cumpărături direct din catalog (și stocate în funcție de magazinul din care pot fi luate cu cea mai mare reducere sau pe baza de necesitate – zilnic, săptămânal, lunar), pot fi specificate inclusiv cantitățile necesare. În plus, listele pot fi partajate prin e-mail sau SMS.

Aplicația poate fi descărcată gratuit de pe www.cecumpar.com

  • Aplicație pentru gestionarea finanțelor familiei

O foarte bună organizare înseamnă și o evidență corectă a banilor, deoarece doar în acest fel putem avea permanent în fața ochilor situația exactă a veniturilor și a cheltuielilor / economiilor / investițiilor. De-a lungul timpului am testat mai multe variante de evidență, de la tabele în agende și exceluri pe calculator, până la diverse aplicații pe mobil. De doi ani deja folosesc o aplicație care în Play store are 4.5* și peste 1 milion de descărcări: Fast Budget – Expense Manager. Chiar dacă nu este gratuită (costă 15lei abonamentul pe 3 luni pentru 2 dispozitive sincronizate), nu aș schimba-o pentru nimic în lume.

Ideea din spatele administrării finanțelor este să fii sincer cu tine și să introduci corect toate tranzacțiile efectuate, indiferent dacă sunt plăți cash sau cu cardul, fizice sau online, în peste 90 de monede recunoscute. Aplicația oferă posibilitatea de a vizualiza, sub formă de calendar sau grafic, fluxul monetar, situația diverselor conturi sau credite, de a organiza cheltuieli pe categorii și de a aloca un buget (lunar sau total) fiecărui tip de tranzacție. Plățile recurente pot fi și ele programate pe o perioadă predefinită. Toate datele se salvează automat în memoria dispozitivului și pe Dropbox, pentru a evita pierderea datelor. De asemenea, toate tranzacțiile se pot exporta pe PC va fișiere Excel cu extensia .csv sau .xls. Partea mișto e că în aplicație se pot sincroniza până la 5 dispozitive, astfel că poate fi folosit de toată familia.

Dacă doriți să încercați aplicația, există și o variantă gratuită, însă aplicabilă doar pentru un singur dispozitiv: http://bit.ly/2s9intp

  • Aplicație pentru eficientizarea călătoriilor

Timișoara e un haos general în ceea ce privește traficul. Sunt convinsă că și alte orașe mari au aceeași problemă. Iar acest aspect îmi influențează în mod negativ programul zilnic, introducând întârzieri și dându-mi peste cap întâlnirile.

Pentru a fi cât mai eficientă în trafic folosesc aplicația gratuită Waze, ce oferă navigație GPS pas-cu-pas, cu date de trafic în timp real, alerte rutiere (radare, poliție, accidente, ambuteiaje), drumuri închise și multe altele.

De fapt, Waze adună datele de trafic de la toți utilizatorii din traffic; prin simpla menținere a aplicației deschisă pe telefon, aceasta adună date de trafic (viteză, timpii necesari pentru a efectua virajele) și le utilizează pentru a detecta ambuteiaje în trafic, cât și pentru a le include într-o arhivă astfel încât Waze va ști întotdeauna, în funcție de oră și de ziua săptămânii, care sunt segmentele și virajele cele mai rapide. Așadar, ruta pe care o oferă se bazează atât pe condițiile de trafic de la acel moment, cât și de istoricul traficului de la ora și din ziua respectivă, astfel că ruta furnizată să fie întotdeauna cea mai bună.

Există oarecum o preconcepție că aplicațiile de navigație se folosesc doar la drum lung. Greșit. Ele își dovedesc utilitatea mai ales în situații de trafic îngreunat și generare de rute alternative. Făcându-mi un calcul aproximativ într-zi, de curiozitate, am observat că, raportând timpul estimativ afișat pentru traseul standard pe care l-aș fi urmat eu la timpul estimativ afișat pentru traseul alternativ sugerat de aplicație, am constatat că am economisit 53 de minute. Aproape o oră pe care aș fi petrecut-o altfel în trafic, cu nervi, program dat peste cap și combustibil consumat în plus. Pe scurt, cu cât mai mulți șoferi utilizează Waze, cu atât devin rutele mai bune și timpul nostru petrecut în trafic scade considerabil!

  • Aplicație pentru operațiuni bancare

Toate băncile oferă clienților opțiunea de a avea acces 24 de ore din 24 la conturile lor, prin serviciul online. De mai bine de 7 ani sunt clientă ING și dependentă de serviciile lor online. Partea cea mai bună la accesul online la contul personal este că poți face tranzacții fără a fi nevoit să mergi la ghișeu, ai acces non-stop la situaţia ta financiară, indiferent că eşti în vacanţă, în afara orelor de program sau în weekend, vezi istoricul tranzacțiilor, îți poți genera oricând extrase de cont și poți face tranzacții între conturile tale foarte ușor.

  • Aplicații pentru gestionarea utilităților

Din păcate, o mare parte a veniturilor familiale se duc, lunar, către utilități (energie electrică, gaz, telefonie, internet etc). Ceea ce se traduce, de cele mai multe ori, în timp pierdut pe la cozi (în plus, programul la caserii se cam suprapune cu programul normal de lucru al oricărui angajat) și, uneori, costuri adiționale pentru facturile trimise printat prin poștă. Cred că sunt mai bine de 5 ani de zile de când nu mai plătesc o factură la ghișeu.

Cred că toți furnizorii de utilități au deja aplicații pentru gestionarea facturilor personale: Enel, Eon, UPC, RDS, Orange, Vodafone etc. Odată instalată aplicația, după autentificare utilizatorul are acces la toate informațiile legate de contul său: facturi, consum, costuri suplimentare, transmitere indexuri (la gaz și curent, de exemplu). Partea bună este că majoritatea acestor aplicații au și opțiune de notificări, astfel că utilizatorul este anunțat când se emite o factură nouă, când se apropie sau dacă s-a depășit termenul de plată, dacă sunt oferte noi etc.

 

Cred sincer că dacă nu aș avea toate aceste aplicații, programul meu zilnic ar fi un haos, iar eu aș înota într-o mare de frustrare și dezamăgire. Sunt dependentă de telefonul mobil, este adevărat, însă toate aplicațiile își salvează datele undeva în cloud, astfel că, în cazul în care decid schimbarea smartphone-ului sau, God forbid, rămân fără el, le descarc cu doar un click în noul dispozitiv. În plus, e util și pentru mediul înconjurător: vă imaginați câtă maculatură aș consuma cu toate agendele, calendarele, facturile și hârtiile și hârtiuțele pe care mi-aș nota toate de mai sus?

6 thoughts on “Aplicații digitale ce mă ajută să-mi țin programul zilnic departe de haos

  • June 28, 2017 at 12:51 pm
    Permalink

    Foarte frumos scrie articolul. Si foarte util. Si eu folosesc Google Calendar si notes, ma ajuta foarte mult sa nu uit diverse programari/intalniri si altele.
    Buna idee de articol.

    Reply
    • July 4, 2017 at 7:00 am
      Permalink

      Multumesc!

      Reply
  • June 28, 2017 at 1:34 pm
    Permalink

    Imi place mult cum ai sintetizat toate aplicatiile astea si trebuie sa recunosc, pe multe dintre ele le gasesc utile si nici nu le stiam: cum ar fi CeCumpar si cea de la Enel, care nu mi-a dat niciodata prin cap sa o caut pana acum. Folosesc in prezent Google Calendar, Waze si Mobile Banking (aplicatia de la banca mea), extrem de utile toate!

    Reply
    • July 4, 2017 at 7:00 am
      Permalink

      Multumesc!

      Reply
  • June 28, 2017 at 6:31 pm
    Permalink

    Abia acum îmi dau seama cât de multe aplicații folosim :))
    Eu folosesc pachetul google din plin, drive-ul pentru colaborări și texte, google maps pt trafic, calendar și S Memo. Mai am și aplicația de la BRD, banca mea preferată 😀

    Reply
    • July 4, 2017 at 7:00 am
      Permalink

      Suntem cam dependenti de tehnologie!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *