A venit vacanța, cu trenul din Franța! Cum facem să treacă timpul mai repede când călătorim cu copiii?

A venit vacanța,
Cu trenul din Franța,
Hai, copii, la joc,
Cu temele-n foc!
Hai să ne distrăm,
Afară să stăm,
De-acum călătorim,
Cărți mișto citim!

Am făcut prima călătorie (mai lungă) cu mașina alături de Greuceanu când avea 6 săptămâni. Frumos așezat în scăunelul lui în spate, cu mine alături (dacă „avem șofer“) sau la volan, consideră deplasările noastre ceva absolut normal. Așa-i că suntem adorabili când călătorim împreună? Și totuși, orice plimbare cu mașina ce depășește 15 minute atrage după sine plictiseală și nerăbdare. De aceea, de-a lungul timpului, ne-am inventat propriile jocuri, care să îl ajute să se concentreze și pe alte lucruri, nu doar pe trecerea molcomă a timpului până la destinație. Fiind totuși atât de mic, nu are noțiunea timpului și a distanțelor, și nici nu se poate concentra pe aceeași activitate foarte mult timp. Studiile spun că după 2 ani jumătate, copilul poate petrece singur între 2 și 5 minute realizând o singură activitate, timpul crescând dacă sarcina este interesantă pentru el și o finalizează dacă este suficient de captivat de ea. Însă întotdeauna el preferă să primeasca atenție din partea noastră, a părinților, și nu ezită să o ceară (foarte vocal chiar! 🙂 ), iar atunci jocul se extinde pe mai bine de 15 minute.

Îmi place foarte mult graficul următor, împrumutat de pe site-ul SuntPărinte.ro e de la sine grăitor:

Așadar, iată câteva idei care la noi au un succes garantat! Dar oricare dintre jocuri poate fi schimbat după pasiunile și preferințele jucătorilor, dar și adaptat la modul de călătorire (tren, avion etc.)

Ghicește animalul – jocul a fost metoda mea de a învăța despre animale: pe rând, ne gândim la un animal, iar apoi punem întrebări la care răspunsul poate fi doar “da” sau “nu”, care ar trebui să ne ducă spre dezlegarea ghicitorii: “are picioare?”, “are blană?”, “mănâncă fân?” etc. Dacă după 10 întrebări de acest gen nu este descoperită soluția, se pune o singură întrebare cu răspuns detaliat: “în ce zonă trăiește?”, “ce mănâncă?” etc. Jocul poate fi atât de complicat pe cât permite nivelul de cunoștințe ale copilului. Se pot stabili reguli, de exemplu răspunsul trebuie găsit după x întrebări sau în y minute sau animalul trebuie să facă parte dintr-o anumite specie sau să trăiască într-o anumită zonă geografică. De asemenea, subiectul de ghicit poate fi altceva decât animale, mijloace de transport, sentimente etc.

Alfabetul zoologic – Greuceanu e obsedat de litere, astfel că una din activitățile care îl ține ocupat mult timp este să spunem, pe rând, câte un animal a cărui denumire începe cu fiecare literă din alphabet: A – antilopă, B – balenă, C – câine etc.… în timp, am crescut dificultatea jocului, astfel că primul spune un animal a cărui nume în limba română începe cu litera respectivă, apoi celălalt spune un animal în limba engleză: A – antilopă, alligator, B – balenă, butterfly etc.. De asemenea, jocul poate avea și alt subiect în afară de animale, de exemplu copilul trebuie să găsească în câmpul vizual un obiect al cărui nume să înceapă cu fiecare literă a alfabetului, în ordine (A – asfalt, B – borna, C – copac, D – dig etc) sau să găsească litera scrisă undeva (pe indicatoare rutiere, reclame stradale etc.) sau de a găsi nume de animale, legume, fructe, țări etc. care încep cu fiecare literă a alfabetului.

Sunetele animalelor – jocul acesta a fost inventat de Greuceanu: primul jucător imită sunetele scoase de un animal, apoi următorul participant la joc trebuie să imite sunetul unui animal care are o legătură cu primul; de exemplu, vaca și calul mănâncă fân, deci muuuuu este urmat de nieeeeee, vaca și capra dau lapte, deci muuuuu este urmat de behehe, câinele și pisica sunt animale de companie, așadar hamham e urmat de miaau, găina și cocoșul formează o familie, deci cotcodac și cucuriguu fac pereche. Potențialele conexiuni sunt infinite și limita este imaginația fiecăruia.

Numărătoare – este un alt joc ce ne ține foarte ocupați pe drum. Orice lucru văzut pe drum poate fi numărat: mașinile de o anumită culoare, vaci, stâlpi, tractoare, copii, ciobani etc. Câștigător e cel care ajunge primul la X obiecte, unde X e o limită pe care o stabiliți de la început (de exemplu 10). Pentru a face jocul haios, se poate transforma în Stop a mea! Fiecare trebuie să își aleagă câte o cifră și când a ajuns cu numărătoarea lucrurilor la cifra respectivă, acesta își „adjudecă posesia“. Copilul se va distra copios văzând cu ce „frumuseţi” s-a ales.

„Îmi place să…“ – pe noi încă nu ne-a prins acest joc, însă mi-l amintesc din copilărie, când îl jucam cu sora mea. Este un joc drăguț, care îi ajută pe participanți să descopere preferințele membrilor familiei. Fiecare trebuie să spună un lucru/o activitate care îi place, nerepetând ceea ce au spus toți ceilalți anterior. Pornind de la această idee sau, de ce nu, în continuarea ei, o altă posibilă variantă de joc este „Dacă ai putea…”: cel care începe jocul adresează următorului participant o întrebare care începe cu “Dacă ai putea…”, la care acesta trebuie să răspundă și să adreseze și el o întrebare de acest fel pasagerului de lângă el. De exemplu, “Dacă ai putea să fii invizibil pentru o zi, ce ai face la grădiniță?”.

Cardurile cu activități. Cele de la editura Usborne sunt printre preferatele noastre la drumurile lungi, deoarece sunt ușor de folosit și carioca specială permite ștergerea și reluarea activității de câte ori dorește. Ultima achiziție a fost colecția de carduri 50 things to do on a plane. Plănuim să le folosi din plin nu numai în călătoriile cu avionul, ci și cu mașina. De fapt, sunt în jur de 70 de jocuri diferite, deoarece unele fișe au jocuri pe ambele fețe. Nu sunt două carduri să aibă aceeași activitate și nivelul de dificultate este foarte diferit între ele, putând fi folosite de la 3 ani în sus. Dacă unele carduri conțin jocuri ce ar putea fi folosite (teoretic) doar o dată (deoarece a doua oară copilul ar ști deja rezolvarea – integrame, labirint, identificarea perechilor), majoritatea pot fi jucate de nenumărate ori, pentru că soluțiile pot fi abordate total diferit de fiecare dată (de exemplu, x și 0, garduri, „fake it” etc.) ÎNSĂ sunt jocuri ce pot fi jucate doar cu ajutorul unui adult, care să citească indicațiile (nu sunt jocuri foarte cunoscute la noi, pe care să le joace instinctiv), dar distracția este și mai mare așa. Partea mișto e că nu există o limită maximă a vârstei jucătorilor, deoarece sunt haioase pentru toată lumea!

Eu văd este un joc foarte haios pentru copii, Greuceanu caută mereu să mă încuie cu combinații ciudate de obiecte de identificat. Regulile sunt simple și se poate juca de îndată ce copiii prezintă interes și înțelegere pentru mediul înconjurător: jucătorii trebuie să identifice și să arate afară diferite obiecte, în funcție de specificațiile pe care le primește. De exemplu: o mașină galbenă, litera L albastră, etc.

Creați împreună o poveste. Pentru noi este încă o activitate prea complexă, deoarece se pretează mai bine pentru copiii mai mari de 3 ani, care pot urmări un fir narativ și îl pot complete: unul dintre jucători începe o poveste cu “A fost odata ca niciodată” (o prințesă, un băiețel, un ursuleț, o broscuță, în funcție de preferințe), iar ceilalți trebuie să adauge câte o frază, creând împreună o poveste colectivă. Puteți „condimenta“ povestea cu un joc de rol: când vă vine rândul la compunerea poveștii, purtaţi-vă, vorbiţi, cântaţi, faceţi totul așa cum ar face şi personajele alese. Ba mai mult, poveștile pot prinde viață cu ajutorul păpușilor / plușurilor / marionetelor: puteți face teatru de păpuși în mașină. Partea bună a compunerii poveștii este că puteți să vă folosiți de text și păpuși să-i spuneți copilului ce urmează să se întâmple și pe unde călătoriți. Legat de această activitate, am o amintire haioasă cu sora mea: avea de învățat o poezioară pentru grădiniță și nu reușea de nici o culoare, așa că am transformat-o într-un „pamflet“ – am recitat-o în modul în care ar spune-o un străin, care nu cunoaște bine limba română. A învățat-o aproape instant în această formă și a recitat-o fără cusur la serbare. Nu o fi ea activitatea „politically correct”, dar este haioasă și nu aduce prejudicii de imagine nimănui.

Un bob de grâu                                   ->                                Un bob de grieu
A căzut în râu,                                    ->                                 A chezüt in riu
Și un peștișor l-a luat                        ->                                 Și un péștișor le-a luat
Și pe loc l-a îmbucat!                        ->                                 Și pé lioc le-a imbucheat.

Cine râde primul – noi îl jucăm întotdeauna când stă împreună pe bancheta din spate și ne-am adaptat și variante: cine clipește primul, cine vorbește primul etc. Jucătorii (doar cei care nu conduc, pentru a nu pune în pericol siguranța pasagerilor), în perechi de câte doi, se uită unii la ceilalți și pierde cine cedează primul. Varianta cu „cine vorbește primul“ îmi amintește de un banc citit cu mult timp în urmă și pe care, de asemenea, îl puteți transforma în joc:

– Pui pariu că te pot face să spui „roz“?
– Sigur.
– Ce culoare are părul meu?
– Roșu.
– Ce culoare are părul tau?
– Negru.
– Ha! Ți-am spus că o să te fac să spui „negru“!
– Dar… ai spus roz!
– Ai spus „roz“!

Cărți cu activități și autocolante. Preferate noastre sunt, din nou, de la editura Usborne. Sunt foarte utile, colorate, attractive vizual și conțin multe activități educative: exerciții cu numere, culori, forme geometrice, descoperirea diferențelor între mai  multe imagini sau ordonarea unor imagini pentru a crea o poveste.

Cărți cu imagini. Dacă sunt prea mici pentru activități sau abțibilduri, luați cu voi în călătorie cărticele cu multe imagini. Cel mic va fi ocupat cu identificarea imaginilor colorate și vă puteți folosi de ocazie să îl învățați lucruri noi sau să consolidați cunoștințele. Din nouă, noi preferăm cărticelele Usbourne, fiind solide, nu se rup ușor, atractive vizual și ușor de manevrat. Pe de altă parte, puteți lua chiar o carte cu povești scurte dacă cel mic are răbdarea necesară să le asculte. Aici chiar aveți de unde alege!

Ce luăm… – noi ne distrăm foarte tare cu jocul ăsta, deoarece la răspunsurile neașteptate / năstrușnice facem spectacol, fiind un joc de memorie simpatic, care se lasă cu hohote de râs. Primul pas este să se decidă tema jocului: ce luăm în bagaj, ce luăm (cumpărăm) din magazin, ce luăm din grădină etc. Apoi primul jucător începe șirul “Eu iau…” și zice un obiect / animal / persoană / mobilă (orice e permis, de preferat să se înceapă cu lucruri uzuale, normale de luat, ca mai apoi, pentru distracție, să se pună pe listă lucruri cât mai inedite și nelalocul lor). Puteți transforma jocul în unul de memorie, de exemplu: de fiecare dată, următorul jucător trebuie să repete șirul de “articole” enumărate înainte și mai adaugă unul.

Sticky notes – e varianta mai ușoară și mai haioasă a desenatului pe agendă / foi A4: folosiți sticky notes colorate pentru a desena împreună cu cel mic orice! Noi am umplut pagini întregi de agendă cu forme geometrice, litere, cifre etc. Abia târziu mi-am dat seama că varianta cu foi autoadezive este mult mai “comodă” pentru călătoria în mașină, dar și mult mai atractivă, fiind colorate și putând fi lipite peste tot.

„Cucu-bau“ – jocul se potrivește copiilor foarte mici, care încă nu realizează că mama nu dispare când își ascunde fața în spatele unei eșarfe sau a mâinilor, dar și copiilor până în 3 ani, dacă scopul este să faceți fețe haioase sau să discutați despre emoții. În varianta de joc pentru cei mici, este foarte simplu: cu ajutorul unei eșarfe sau a mâinilor vă ascundeți chipul de cel mic, iar după scurt timp, îl dezvăluiți; copilul cu siguranță va râde cu poftă. Pentru cei mai măricei, puteți adapta jocul și să îl transformați în unul educativ: când vă dezvăluiți fața, mimați diferite emoții. (de exemplu, o față fericită, una tristă). Pornind de la mimică, se poate genera o discuție constructivă: întrebați copilul dacă recunoaște mimica, dacă nu, explicați celui mic ce anume ați mimat și în ce constă caracteristicile acestei mimici. Întrebați apoi copilul cum sunt exprimate pe față alte emoții și încercați să mimați ceea ce spune. Puteți exagera trăsăturile, făcând fețe haioase, ceea ce va transforma jocul într-un hohot de râs. Aceasta este o metodă potrivită de a-l învăța pe cel mic despre inteligența emoțională.

Și pentru că suntem niște mici vedete, avem și distribuitorul nostru personal de materiale de la editura Usbourne! Glumesc, bine înțeles! Dar vă recomand cu încredere să apelați la Camelia Ion pentru cărți și jocuri de la editura Usbourne. Puteți vedea cărțile ce le are pe stoc pe grupul ei, Carti Uimitoare @ Copii Sclipitori

Cu siguranță există alte zeci de jocuri și joculețe pe care le puteți pune în practică în călătorii. Eu am enumerate doar cele pe care le-am pus eu în practică, atât cu puștiul meu, cât și cu sora mea (care e cu 8 ani mai mică decât mine), și care au avut rezultate excelente, ocupând în același timp un minim de spațiu în bagaj. Și așa mai mereu avem o geantă în plus plină ochi cu jucării pe care le va folosi (sau nu…) când ajungem la destinație!