Un an de întâlniri lunare cu scriitori români contemporani la Penitenciarul Timișoara

Și iată că s-a împlinit un an de când am demarat cel mai îndrăzneț proiect cultural din viața mea: clubul de lectură al persoanelor private de libertate din Penitenciarul Timișoara. Ceea ce a fost inițial un deziderat ce părea greu de atins (lunar, un scriitor român contemporan să își prezinte volumul cel mai recent publicat sub forma unei lansări de carte) s-a transformat într-o colaborare de succes și de suflet. Astfel, în cele 12 luni de activitate, 12 scriitori au călcat pragul Penitenciarului, pentru a citi din operele proprii în fața persoanelor private de libertate care au ales să participe la eveniment și a răspunde la curiozitățile acestora.

Bogdan Munteanu și Alexandru Potcoavă la Penitenciarul Timisoara

Primii scriitori invitați au fost Bogdan Munteanu și Alexandru Potcoavă, în luna octombrie, care au lecturat din cele mai recente cărți publicate–Ai uitat să râzi (Bogdan Munteanu – proză) și Într-o zi nu ne vom mai recunoaște (Alexandru Potcoavă – poezie). În baza acestor texte, s-a continuat cu o discuție liberă despre povești și oamenii din spatele lor.

A urmat apoi în luna noiembrie o întâlnire cu poezia, cu poeți îndrăgiți în Timișoara: Valeria Tamaș și Stejărel Ionescu. A fost o întâlnire interactivă, animată și plină de dezbateri! S-a discutat despre iubire, despre Dumnezeu, despre familie și acasă, despre moarte și viață. Domnul Stejărel Ionescu a șocat prin pesimismul versurilor sale (din volumul poemul meu neterminat din jilţul poeziei), contrastând puternic cu sentimentele de iubire transmise de Valeria Tamaș (în cartea Iubind).

În luna decembrie, deși cererea fusese de o Crăciuniță, la întâlnirea lunară a citit din scrierile sale Cosmin Leucuța. El a ales să citească proză scurtă, deși este cunoscut în lumea literară pentru romanul Laptele negru al mamei. Întâlnirea a fost mai puțin interactivă, întrucât textele au părut desprinse din realitatea trecută a celor prezenți, astfel că a fost greu să fie comentate greșelile sau comportamentele în care cu toții s-au regăsit.

În luna ianuarie m-am autonumit invitatul lunii, și m-am prezentat în calitate de scriitor (amator) și organizator de evenimente culturale. A fost prima întâlnire a clubui de lectură, avându-i ca beneficiari pe deținuții pasionați de citit.

Invitatul lunii februarie a fost scriitorul și jurnalistul Robert Șerban, care a promovat cartea Scriitori la poliție. Textele din carte, povești ale întâlnirilor (cu noroc sau mai puțin noroc) ale unor scriitori cu diverse organe de poliție, au generat polemici și discuții aprinse despre politică, justiție și traiul din scriitură.

Marius Chivu la Penitenciarul Timisoara

În luna martie, scriitorul și criticul literar Marius Chivu a avut parte de cel mai primitor public din acest prim an. Pornind de la cartea Trei săptămâni în Himalaya, pe care a lansat-o la Timișoara chiar în acea zi, discuțiile au fost intense și interesante, de la povestea seducatoare a drumului spre „streașina lumii“, călătoria fizică și psihologică ce te eliberează de tot ce-ți prisosește înăuntru. Această întâlnire a devenit un punct de referință pentru toate evenimentele care au urmat, raportare inevitabilă ținând cont de reușita sa!

În luna aprilie, scriitorul Bogdan Munteanu a revenit la Penitenciar, prezentându-și din nou cartea Ai uitat să râzi, de această dată în fața unui public mai numeros și mai bine pregătit (deținuții participanți la clubul de lectură au avut posibilitatea să citească în avans cartea și să pregătească întrebări și comentarii).

Invitatul lunii mai, Radu Pavel Gheo, redactor de carte și traducător la editura Polirom, eseist și scriitor, a avut parte de un public timid, reținut. Poate și din cauza faptului că aceștia nu au fost de acord cu unele decizii luate de scriitor de-a lungul timpului (de exemplu, întoarcerea în țară din SUA, fiind câștigător al Loteriei vizelor!), ei nerezonând cu ideile prezentate. La întâlnire au fost prezentate mai multe cărți scrise sau traduse de el, dar a și lecturat din volumul Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a.

În luna iunie, scriitorul Adrian-Petru Stepan (care nu e rudă cu cântărețul cu același nume de familie) a lansat volumul Legendele șefului de gară. A fost prima scoatere în lume a volumului și cu certitudine a făcut senzație. Narațiunea, acțiunea și personajele au fost analizate și psihanalizate, ba chiar au fost găsite înțelesuri și mesaje ascunse în roman. La finalul întâlnirii, i s-a propus autorului ca la următoarea sa carte să primim manuscrisul imediat după finalizarea lui, să îl citim, analizăm și discutăm în cadrul clubului, să îi propunem idei de îmbunătățire… și abia apoi să îl trimită către edituri. Asigurăm critică nepărtinitoare, obiectivă și constructivă!

Stejărel Ionescu a lăsat o impresie atât de puternică asupra participanților de la prima sa lansare de carte încât, în luna iulie, a revenit, lansând o nouă carte de poezii: Izvorul de lut. Ineditul momentului a fost dat de lectura în limba italiană a unor poezii din carte (volumul fiind bilingv) de unul din cititorii încarcerați. Despărțirea s-a lăsat cu promisiunea revederii într-un viitor apropiat, la lansarea unui nou volum de poezie.

Întâlnirea lunii august l-a avut ca invitat principal pe Daniel Luca, scriitor și bibliotecar. Volumul prezentat, Sindromul Mowgli, a lansat rumoare și interes între invitați, întrucât subiectul abordat (copii abandonați, izolați, care au deprins trăsături speciale de interacțiune cu animalele) este unul real și intrigant. Discuția s-a centrat pe carte, iar la finalul întâlnirii scriitorul a citit în premieră o serie de poezii direct din carnetul său de notițe.

Întâlnirea cu numărul 12, în luna septembrie, întâlnirea aniversară, dacă putem spune așa, i-a avut invitați pe scriitorul Radu Găvan, un nume cunoscut pe piața literaturii românești contemporane, și pe Roxana Petrescu, PR-ul editurii Pandora M. Ei au prezentat volumul Diavoli fragili, un roman psihologic, având ca temă principală literatura și destinul scriitorilor. Întâlnirea a fost una interactivă, interesantă, iar entuziasmul a fost evident de ambele părți.

La începutul anului 2017, micului nostru proiect i s-a alăturat și Larisa Vasile. Studentă la jurnalism și interesată de voluntariatul social, Larisa a trimis, mai mult din curiozitate, un mesaj pe pagina Serial Readers, unde citise mai multe articole despre clubul de lectură, vrând să povestim mai multe detalii. Nu a fost greu să întrevăd o oportunitate în a o aduce alături de noi, astfel că din luna februarie 2017 ea este un partener de bază pentru mine în toate evenimentele pe care le organizez în Penitenciar (chiar dacă peste vară și-a încercat norocul cu programul Work and Travel și a fost la mii de kilometri distanță, cu sufletul a fost alături de noi și nu am scăpat de curiozitățile ei pe Facebook):

Îmi amintesc și acum emoțiile primei zile în penitenciar.  Dar parcă la fel de proaspete sunt emoțiile primei întâlniri cu Patricia. Am primit doar un e-mail vag prin care imi spunea că are nevoie de un voluntar, iar câteva zile mai tarziu eram în jurul unei mese,  cu o cafea în care îmi scăldam curiozitatea și nerăbdarea.  Detalii, cerințe, atribuții, întrebări mai cu noimă, mai fără noimă din partea mea.

Și uite-așa, următoarea zi de luni ne-a găsit în fața penitenciarului. Nu pot să zic că a fost frică, a fost un amalgam de emoții și sentimente. Negreșit, și-au făcut loc în mintea mea concluziile primei zile: reintegrarea în societate a persoanelor lipsite de libertate este cea mai importantă etapă din perioada detenției (sunt curioasă câte penitenciare din România pun accentul pe activitățile educaționale), judecata este pentru oamenii slabi, nemulțumiți de ei înșiși, voluntariatul nu provoacă indigestie, ne umanizează. Și multe alte gânduri dătătoare de insomnie.

Revenind la clubul de lectură, pe parcursul unui an, activitatea a prins contur, s-a îmbunătățit, iar Patricia, care stă foarte bine la capitolul idei, a încercat diferite unghiuri de abordare. A îmbunătățit, a ajustat, a luat de aici puțin și a pus dincolo, a ajuns la o formă care îi aduce satisfacție (nu e una finală, loc de idei este). Dar știi ce înseamnă satisfacție pentru noi? Să vezi un om care muncește, scrie, citește și e mândru de el când lucrarea îi este apreciată.

În aceea ce privește colaborarea cu angajații Serviciului Educație al Penitenciarului Timișoara, pot spune doar că a depășit zidurile groase ce despart cele două lumi și am fost primită întotdeauna cu cea mai mare deschidere. Orice temere a mea a fost înlăturată și mereu am simțit și primit aprecierea lor. Iar mesajul primit cu această ocazie minunată m-a emoționat și le mulțumesc din suflet!

Conturând cu citatul lui Fernando Savater și simțind în fiecare săptămână pulsul activităților cercului de lectură «Recomandarea mea de carte», afirmăm cu tărie că într-adevăr «lectura este o formă de fericire» a persoanelor private de libertate și aflate în custodia Penitenciarului Timișoara.

Această activitate a devenit atât de îndrăgită în rândul deținuților, încât lună de lună, când realizăm selecția participanților, constatăm două aspecte: apar tot mai mulți oameni dornici de a participa la clubul de lectură, dar și cei care au mai luat parte își manifestă dorința arzătoare de a fi reincluși. Cărțile recomandate, citite și recenzate sunt interesante, moderne și depășesc nivelul cărților din biblioteca penitenciarului. Activitatea este interactivă și oferă posibilitatea fiecăruia să își exprime propria opinie, pozitivă sau negativă, fiindcă, precum spunea Edmund Wilson, «niciodată doi oameni nu vor citi la fel una și aceeași carte».

Tot în cadrul clubului de lectură se organizează, lună de lună, o întâlnire cu un scriitor. Autori care și-au lansat cărți de proză, poezie, jurnale de călătorii popsesc la Penitenciarul Timișoara și propun spre citire și dezbatere lucrările lor. Am întâlnit persoane care nu au vizitat niciodată un penitenciar și au rămas plăcut impresionate, iar apoi și-au scris gândurile pe bloguri personale sau în articole de presă.

Noi suntem încântați de această colaborare, atât cu Asociația Bastionul ArtLitTim, cât și cu Patricia, pe care o numim «colaboratorul drag».  Doamna ,,profesoară de lectură” este serioasă, implicată trup și suflet și s-a pliat foarte bine pe regulile de siguranță și securitate impunse de o activitate desfășurată într-un penitenciar.

La aniversarea unui an de colaborare, aducem mulțumiri Patriciei, iar în speranța continuității Clubului de lectură «Recomandarea mea de carte», transmitem mesajul de LA MULȚI ANI!

Facebook Comments

Similar Posts