Ne-am pregătit de Crăciun la clubul de lectură: 3 povești cu îngeri, de Ileana Vasilescu

Îmi place ca temele de lectură să le aleg democratic cu copiii la clasă: eu vin cu 2-3 sugestii, copiii votează, iar tema cu cele mai multe mânuțe ridicate în aer e câștigătoare. Așa toată lumea este mulțumită, iar eu mă asigur că ei sunt interesați de ceea ce citim. Așa a fost și cu alegerea temei pentru luna decembrie: era clar că va fi ceva legat de Crăciun, problema se punea din ce perspectivă vor vrea copiii să abordăm poveștile, Moș Crăciun sau Sfintele Sărbători. Iar alegerea lor m-a făcut tare mândră: povești și tradiții de Crăciun. Și așa am ajuns să savurăm împreună cartea 3 povești cu îngeri, de Ileana Vasilescu (Editura Creanga Fermecată), o colecție de 3 povești superbe în stilul magic Waldorf, numai bune de (re)adus bucuria în sufletul nostru, al tuturor!

Prima poveste din carte este compusă din 4 părți, câte una pentru fiecare din cele 4 duminici premergătoare Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului: în preajma Crăciunului, Îngerii coboară pe Pământ, aducând cu ei magie pură, bunătate, înțelegere, lumină. Filip, un băiețel de aproape 5 ani, descoperă împreună cu prietenii săi – un iepuraș, o veveriță și un pitic, misterul apariției celor 4 Îngeri ai Crăciunului (Îngerul cu mantie Albastră, Îngerul cu mantie Roșie, Îngerul cu mantie Albă și Îngerul cu mantie Violet) și puterile extraordinare ale acestora. Fiecare întâmplare îl schimbă pe băiat şi îl pregăteşte pentru o mare sărbătoare.

3 Povesti cu Ingeri de Ileana Vasilescu

Fiind o carte care te îndeamnă spre bunătate, empatie, pregătire autentică pentru Sărbătoare, am asociat fiecărei povești și o activitate practică, prin care să ne simțim și mai aproape de mesajul poveștii.

În prima săptămână, copiii s-au organizat și au pregătit cadouri pentru copiii din familii nevoiașe, participând astfel la inițiativa librărie La Două Bufnițe, Numai Fapte Bune – apel colectare cadouri. Copiii s-au simțit împliniți și bucuroși că au putut ajuta, iar eu am fost tare mândră de generozitatea lor (eh, nu toate cutiile din poză sunt de la ei, dar printre ele se regăsesc câteva!)!

Numai Fapte Bune la libraria La Doua Bufnite

În cea de-a doua săptămână am creat, din bețe de înghețată, tablou de Crăciun: scena Nașterii Domnului. Deși lipiciul ne-a dat puțin de furcă, nefiind «lipicios» destul, rezultatul a fost spectaculos, iar copiii au fost încântați de meștereala lor!

tablou de Crăciun: scena Nașterii Domnului din bețe de înghețată

tablou de Crăciun: scena Nașterii Domnului din bețe de înghețată

În cea de-a treia săptămână am pictat îngerași din ipsos. Copiii s-au întrecut în creativitate, iar rezultatul a fost perfect pentru agățat în brad!

îngerași din ipsos pictati

îngerași din ipsos pictati

îngerași din ipsos pictati

îngerași din ipsos pictati

În ultima săptămână înainte de vacanța de iarnă am confecționat îngerași din hârtie. Nu m-am așteptat ca activitatea să îi entuziasmeze chiar atât de mult, dar, cu mâna pe inimă spun, a fost cea mai interactivă oră de când lucrăm împreună!

îngerași din hârtie

îngerași din hârtie

Pe lângă această poveste minunată de Crăciun, cartea mai conține încă două povestioare scurte: Povestea Îngerului Păzitor, cel care reușește s-o vindece pe micuța Clara de frica de întuneric și o ajută să își construiască încrederea de sine, și Legenda Ghiocelului.

Pe scurt, vă recomand din suflet o carte sănătoasă, 100% românească, suport excelent pentru a învăța copiii despre tradițiile magice!

Facebook Comments

Un comentariu la „Ne-am pregătit de Crăciun la clubul de lectură: 3 povești cu îngeri, de Ileana Vasilescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *