Frederick – cartea pentru copii despre importanța individului în comunitatea din care face parte

Frederick (Editura Humanitas Junior) m-a impresionat prin profunzimea mesajului. Pe scurt, Frederick este un șoricel… artist, care trăiește alături de familia sa de șoricei foarte „gureși” într-o gaură din zid în apropierea unui șopron părăsit de fermieri. Cum se apropie iarna, șoriceii muncesc de zor să strângă boabe de porumb, nuci, grâu și paie. „Trudeau cu toții fără încetare zi și noapte. Cu toții – dar nu și Frederick.” Când însă proviziile s-au terminat, Frederick își dovedește și el contribuția la bunăstarea familiei.

E clar că nu sunt singura super-mega-giga impresionată de substratul filosofic din această scurtă poveste, ea este cartea câştigătoare a prestigioasei Caldecott Honor, în topul American Library Association a celor mai remarcabile cărţi pentru copii, cea mai bună carte pentru copii considerată de Biblioteca Congresului S.U.A., cea mai bună carte a anului considerată de School Library Journal și cea mai bună carte ilustrată a anului considerată de The New York Times.

Frederick de Leo LIONNI

Pornind de la povestea șoricelului Frederick, împreună cu piticii mei devoratori de lecturi am discutat despre rolul fiecăruia dintre noi în comunitatea din care facem parte. Ne-am pus întrebări precum:
– cine sunt membrii unei comunități și cum influențează ei bunăstarea comunității?
– de ce membrii unei comunități depind unii de alții?
– care sunt comunitățile din care facem parte și care e rolul acestora?

Frederick de Leo LIONNI

La final, am discutat despre ce ne aseamănă și ce ne deosebește ca indivizi, dar mai ales despre stima de sine, calitățile unice ale fiecăruia și iubirea de sine. Am împrumutat o idee minunată de pe internet, toată admirația mea pentru persoana care a avut inspirația și inițiativa: scrie 10 motive pentru care te iubești (tu pe tine). Pentru impact vizual, am ales un copăcel cu 10 inimioare, 5 mai mari și 5 mai mici – 5 motive mari și 5 motive mai mici pentru care se iubesc (ei pe ei).

Off, și a fost o temă atât de dificilă până au trecut dincolo de scepticitatea dată de educația încă lacunară în ceea ce privește emoționalitatea și exprimarea sentimentelor! Copiii se exprimă greu, sunt timizi, cum să vorbească despre ei în termeni pozitivi? Doar din critică evoluăm, complimentele nu ne ajută la nimic, ni se zicea în școală… dar acum știm mai bine!

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com