Marea Unire pentru cei mici – o minunată ocazie de a învăța copiii despre Marea Unire!

Acum ceva timp am văzut pe prea-măritul Facebook poza aceasta, în care Ana Iorga prezintă cartea publicată de ea și soțul ei, Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu, la Editura Vremea: Marea Unire pentru cei mici. Am căutat-o la Gaudeamus, prin librăriile din Timișoara, nimic. Așa că… mi-am comandat-o direct! Și ce decizie bună am luat!

Marea Unire pentru cei mici, de Ana Iorga si Filip Iorga

Mă bucur enorm când cineva se ia la trântă cu prejudecățile și face lucrurile mai ușoare pentru copii, în cazul de față, rescrierea evenimentelor premergătoare Marii Uniri pe înțelesul copiilor. Istoria este pe nedrept dată la o parte când vine vorba de lectură, iar când vorbim de istoria românilor, oamenii sunt și mai circumspecți, nu cumva să fie propagandă și manipulare populistă… e oarecum de înțeles după zeci de ani de comunism, în care textele patriotice și istorice se scriau cu un scop predefinit!

În contextul deciziilor din ultimii ani, de a nu se mai preda în clasa a IV-a Istoria românilor, când «disciplina Istorie propune ca finalitate a învățării familiarizarea elevilor cu trecutul, prin utilizarea unor mijloace și contexte de învățare adecvate vârstei» (Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 5003 / 02.12.2014, Programa școlară pentru disciplina ISTORIE CLASA a IV-a), astfel de cărți sunt mai mult decât binevenite! Copiii trebuie să afle istoria țării în care s-au născut, în care trăiesc, trebuie să înțeleagă contextul evenimentelor și, mai ales, să poată face legătura dintre vestigii, evenimente istorice și oamenii care stau în spatele deciziilor. Mi se pare aberantă ideea de a amâna atât de mult învățarea istoriei românilor, dar e ceva ce pot schimba, cel puțin în ce privește copiii din jurul meu. Astfel că mă bucur tare mult că a apărut această carte, care le povestește copiilor, chiar pe înțelesul lor, fără a schimba adevărul istoria, care au fost pașii și oamenii care au influențat vremurile și au ajutat ca Marea Unire să fie realizată, fiind dedicată întregitorilor patriei noastre – Regelui Ferdinand, Reginei Maria și tuturor celor care au contribuit politic și militar la crearea României Mari, la 1 Decembrie 1918. M-am bucurat foarte mult când am regăsit menționat și numele lui Daniel Ciugureanu, primul dintre miniştrii României Mari (acesta a rămas în documente drept „prim-ministrul întregitor al Basarabiei“, numai că memoria colectivă e scurtă, schimbătoare, nedreaptă și are ca rezultat de obicei uitarea – despre Daniel Ciugureanu nu prea se mai vorbeşte astăzi)

Marea Unire pentru cei mici, de Ana Iorga si Filip Iorga

Cartea are un format prietenos cu cei mici, este tipărită pe hârtie lucioasă de cea mai bună calitate, iar ilustrațiile color redau fidel figurile marcante ale epocii României Mari. De asemenea, este foarte bine documentată. Nu există decât cinci imagini ale momentului Marii Uniri și câteva fotografii realizate tot de Samoilă Mârza la Încoronarea lui Ferdinand și a Mariei ca Regi ai României Mari; toate se regăsesc în această carte sub forma unor foarte sugestive ilustrații color. Ce mi-a sărit în ochi încă de la început au fost ilustrațiile cu steagul! Nu, așezarea orizontală a culorilor din steag pe copertă nu e o greșeală, așa arăta pe atunci steagul nostru! Și e doar un exemplu de grijă la detalii!

Limbajul este unul foarte accesibil, direct, ușor de înțeles de copiii de toate vârstele. Cei mici vor putea pătrunde astfel în atmosfera eroică a acelor momente istorice pe care le celebrăm în 2018.

Marea Unire pentru cei mici, de Ana Iorga si Filip Iorga

Ador capitolul 11 (Centenarul). Este un frumos rezumat al definiției patriotismului! Dacă dați cu ochii de carte prin librării sau dacă aveți oportunitatea să o comandați online, nu ezitați! E o ocazie minunată de a învăța copiii despre istoria Marii Uniri!

Cartea poate fi cumpărată de aici>> Marea Unire pentru cei mici

Facebook Comments

Similar Posts