Din ciclul „Jurnal cu și despre vecini” – Tanti Maria

Zilele de joi mă terorizează. De când m-am mutat în noul apartament, joia e zi de rugăciune, că vreau, că nu vreau. Confesiv. Vecina mea dinspre sufragerie, tanti Maria, o credincioasă mai fanatică decât însuşi credința, îşi ţine seratele de rugăciuni cântate în fiecare joi în camera dinspre apartamentul meu. Un adevărat deliciu. Al supliciului psihoco-emoţional machiavelic.

Tanti Maria e o femeie mărunţică, trecută bine de limita vârstei a treia, dar de o energie surprinzătoare. Vocea ei piţigăiată şi eternele propuneri să mergem să ne rugăm la casa de rugăciuni pentru popor şi tineretul din ziua de astăzi mă fac să mă uit bine pe vizor înainte să ies din casă, chiar şi când trebuie să duc doar gunoiul. Uşa aia de la lift pare să fie un foarte bun magnet social pentru tanti Maria, care mereu trebuie să plece pe undeva de câte ori eu cobor cu liftul… şi, Doamne, încet mai merge liftul ăla!

Tanti Maria are un suflet mare. Se îngrijeşte de fiecare vecin în parte, nu cumva să i se întâmple ceva rău. În special de femei, pe care le bănuieşte că ţin secrete abuzurile suferite de soţi de câte ori le cade câte o oală sau se sparge o farfurie. Că, deh, aşa e ea, foarte protectoare. Ce ne-am face fără ajutorul ei de 1 metru 50 şi 40 de kilograme, în faţa soţilor care nici măcar nu sunt acasă în acele momente?

Tanti Maria luptă cu ardoare împotriva viciilor. Altfel cum ne explicăm că se prezintă la uşa noastră dimineaţa la 5, spunându-ne despre efectele negative ale mirosului de cafea care se resimte în apartamentul ei din cauza noastră, când noi nici măcar nu visam la o ceaşcă? Premoniţiile astea, ştii cum e, cafeaua pe stomacul gol face rău. Bârfelor. Vecinilor.

Tanti Maria ţine la sănătatea ei. Nu mănâncă decât produse naturale. Pe care şi le culege singură. Dacă cumva i-am pus ceva în mâncarea pe care vrem să i-o oferim de Crăciun, ca să o otrăvim şi apoi să îi luăm apartamentul? Doamne fereşte!

Deci, după cum vă daţi seama, tanti Maria este o femeie complexă. Care îmi dă fiori pe şira spinării în fiecare joi. Credincioasă până peste poate şi cu un suflet nobil demn de invidiat, tanti Maria aduna în fiecare joi în apartamentul ei suflete dornice de mântuire, ca să înalţe împreună adevărate imnuri de slavă. Fiecare pasăre pe limba ei piere, spunea un adevărat învăţat… dar de ce nu a spus clar că unii mai pier şi pe limba altora? Că răbdarea mea sigur a pierit în repetate rânduri din cauza limbilor lor. Cu radioul dat la maxim pe frecvenţe sfinte, tanti Maria şi corul de fraţi întru Hristos respinşi în huiduielile publicului scârbit de la X Factor invocă fiecare neputinţele proprii. Şi ale poporului. Şi ale tineretului din ziua de astăzi. Şi, de ce nu, ale sufletului meu greu încercat de atâta behăială inutilă. Joi de joi, în chinuri sisifice pentru urechile noastre şi furci caudine pentru psihicul nostru, apartamentul vecinei mele se transforma într-un purgatoriu greu de înţeles. Păcătoşii care îndrăzneau să se plângă de vacarmul intenţionat erau umpluţi cu câte-o vorbă (de) dulce şi blesteme să le cari în spate tot anul. Sau cel puţin până joia următoare. Că, deh, orice blestem ţine până la un nou blestem.

Tanti Maria nu a auzit de modulatoare FM. Spre norocul meu. Ea este împotriva tehnologiei ăsteia satanice, precum calculatorul, televizorul. Doar radio-ul este singurul ei prieten tehnic, că, în fiecare joi între 18 şi 20, aude prin boxele lui lălăieli despre cum Creatorul ‘cerurilor şi al pământului’ este dispus să ne asculte rugăciunile şi, în plus, rugându-ne cu regularitate lui Iehova, ne întărim relaţiile cu el. A, şi mai sunt cărţile alea, semi-carte, semi-revistă („Eşti tu un adevărat creştin?”, pe naiba, aş zice, dar înghit în sec şi îmi dau ochii peste cap!), dar aia nu e tehnologie… tanti Maria nu ştie ce e ăla modulator, nu ştie cum intră el pe frecvenţele radio şi se suprapune peste postul ei favorit. Nu înţelege ea (spre norocul meu, din nou!) de ce, de o perioadă, în loc de emisiunea divino-comediano-dramatică se aude un cor de popi, cu vocile groase şi înfundate, care cântă neîncetat „Aliluia, Aliluia, fie numele Domnului binecuvântat!”, dar şi aceştia întrerupţi din când în când de câte un satanic „Ich will!”. Aşa e, i-am spus eu, îngrijorată, când primeşti în casa ta pe toată lumea. Unii, mai puţin sfinţi, îl aduc pe Satana în casa pe care o vizitează şi uită apoi să îl ducă înapoi de unde au venit. Tanti Maria mă urmăreşte fascinată şi dă din cap afimativ, îşi face câte o cruce, două, trei, mai scuipă în sân câte un „Piei satană!” şi meditează căzută pe gânduri la nemurirea sufletului (cădea-ai şi pe scări, mă gândesc, dar înghit în sec şi îmi dau ochii peste cap!)

Tanti Maria e o femeie ascultătoare. De când Satana deghizat într-un modulator FM de prin sufragerii vecine i-a acaparat emisiunea preferată, a decis că e momentul să îl izgonească din casă. Ce mai, era Satana în toată regula, de a trebuit să spargă uşa apartamentului când a venit cu fratele să îi facă slujba de sfinţire a casei că îşi uitase cheile încuiate în case! Chiar şi aşa, cu casa sfinţită, cu Satana alungat şi sănătatea sufletească în afara oricărui pericol, tanti Maria a renunţat la urletele de joia. Scuzaţi, rugăciunile. Doamne păzeşte, dacă vine iarăşi Satana şi o ia pe la spate, nepregătite, voiam să spun!

Zilele de joi sunt liniştite. La fel şi cele de luni, marţi, miercuri şi vineri. În weekend oricum nu mai contează, că nu sunt acasă. Ce ţi-e cu tehnologia asta, unde stă şi Satana ăsta ascuns, să îţi dai palme peste frunte, nu alta!

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *