Din ciclul „Jurnal cu și despre vecini”: Vikka cu 2k

Apartamentul cu numărul 2 e un fel de spaţiu iniţiatic pentru mulţi tineri. Cu geamurile mereu acoperite de draperii care nu lasă nici cea mai mică rază de soare să pătrundă în încăperi, cu zăbrele metalice în faţa aceloraşi geamuri şi în faţa uşii de lemn maroniu închisă cu trei rânduri de yale, apartamentul de la parter pare mai mult o fortăreaţă bine păzită împotriva unor asediatori imaginari. Prin apartament s-au perindat, pe rând, cupluri tinere, studenţi, proaspeţi absolvenţi, dar şi posesori de maşini de lux în căutare de nopţi fierbinţi cu domnişoare şi mai fiebinţi. Dar apartamentul nu este niciodată gol, mereu în acest loc magic, aflat la întretăierea între imaginaţie (a vecinilor) şi realitate (a locatarilor), se desfăşoară câte o poveste de viaţă. Povestea „Vikkăi cu 2k” este o astfel de epopee nescrisă.

„Vikka cu 2k” este o domnişoară aprigă, cu forme apetisante şi priviri galeşe, este dependentă de propria ei persoană, de solar, injecţii cu botox, ruj roz ţipător şi unghii false în culori turbate. Pe Vikka nu o vezi niciodată nearanjată: meşe, extensii, opţional o floare gigant în păr, piele caramel obţinută cu greu în zeci de ore petrecute la solar, ruj roz turbat, aplicat în 2-3 straturi, aşa, ca să fie, gene false, extra-lungi, vopsite la greu cu mascara neagră, din nou, în 2-3 straturi, unghii din acryl în culori imposibil de privit direct. Cu haine parcă spălate la 90 de grade când pe etichetă scria nu mai mult de 30, ţinuta ei de oraş (că, deh, e clubberiţă cu abonament, de luni până luni!) include obligatoriu sutien cu push up din silicon, rochiţă decoltată (numai animal print) sau jeanşi cu talie joasă (eventual cu o splendidă vedere la tatuajul tribal din zona lombară şi fluture de pe simfiză), asezonată cu încălţăminte cu toc cui, de minim 12 cm (mărimea contează!) şi poşetă cu însemne celebre, branduite atârnând pe mâna-crenguţă, că doar altfel nu se poate, Guci, Luis Vuiton, Armanee, Prata sau altele. Şi nicio ţinută nu este completă fără accesorii: mărgele, sclipici, paiete, cristale, pene, blană, perle (toate odată), cercei creolă, cu diamentru cât covrigii bavarezi, inele de aur pe fiecare deget (al mâini sigur, al piciorului, nu pot băga mâna în foc), cercel pisica-ce-se-urcă-delfin-în-aşteptare-timp-pierdut-creier-lipsă în buric. Nu ştiu cu ce se hrăneşte la cele -40 kilograme ale ei (altceva decât bârfe, scandaluri şi apă plată cu lămâie), însă bluzele ei micro, mulate, lasă să se întrevadă o talie de viespe îndelung lucrată pe bănci soioase din imitaţie de piele pe la săli de fitness fantomă. Zâmbeşte languros, dar niciodată nu uită să revină la poziţia „botic” a buzelor. Ce mai, „Vikka cu 2k” este femeia fatală.

– Eu sunt Vikka, mi-a spus într-o zi, întinzându-se spre mine să mă pupe, când ne-am întâlnit la intrarea în scară. Cu doi k, că e mai cool, mi-a şoptit, apropiindu-se de urechea mea.

– Iar eu sunt în mare grabă, i-am răspuns, încercând să contracarez din voleu orice viitoare încercare de socializare.

– Fată, dar când ai timp, să vii la o cafea, fată, eu stau la apartamentul doi. Abia m-am mutat, fată. Stau cu o prietenă, e musai să o cunoşti!

Apartamentul doi. Notat: a se evita orice îndeletnicire ce ar putea duce la apropierea de apartamentul 2.

– Desigur, aşa voi face, i-am răspuns politicos, imaginându-mi deja altarul închinat zeului Vuitton în holul apartamentului.

„Vikka cu 2k” tocmai s-a întors de la studii. Doctorat în relaţii internaţionale şi limbi străine, tind să cred, după numărul de domni nevorbitori de limba română ce tastează zilnic interfonul ei. Unii zic că la Roma, că prea multe maşini de Italia parchează sub geamul ei, alţii, că în Germania, că prea la ore fixe primeşte musafirii. Iar acum e manageră, s-a destăinuit domnului administrator, iar prietena ei, director. Au agenţia lor de mariaj de lux cu sediul la Chişinău, cu clienţi pe alese. Ce mai, Vikka este o femeie de afaceri foarte ocupată.

Vikka îşi promovează cu responsabilitate afacerea. Doar nu credeaţi că abonamentul la clubbing e fără rost!

– Nu poţi fii manager fără să îţi prezinţi oferta publicului ţintă, îmi explică ea tacticos într-o dimineaţă, întâlnindu-ne la uşa de la scară. Acum vin din club, fată, toată noaptea am împărţit fluturaşi şi cataloage, a continuat ea. Acum pleci la serviciu? Nu ştiu dacă aş putea avea un program fix de lucru, m-aş plictisi de moarte! E musai să treci pe la noi, fată, ce faci după serviciu? Hai musai la o cafea!

– Desigur, aşa voi face, i-am răspuns din politicos, în pauza ei de respiraţie, pornind apoi cu pas grăbit. Trebuie să plec, mă scuzi, încerc eu să mă justific, trebuie sa prind autobuzul.

– Fată, eu nu mai circul cu autobuzul, fată, că odată mi-am lăsat geanta în autobuz când am coborât şi nu am mai găsit-o, fată. Îţi dai seama ce oameni, fată? Mi-au luat geanta! Şi aşa supărată am fost, fată, că am crezut că am lăsat şi telefonul ăla şmecher, cu soneria mea preferată, aia cu „Sunt şmenară, sunt şucară, cea mai frumoasă din ţară”. Noroc cu Cicca, că vorbeam cu ea în acel moment. „Şi noi la ce mai vorbim de acum, fată, oare chiar va trebui să ne vedem de acum ca să vorbim?”

Vikka are şi cont de Facebook, ca să îşi promoveze afacerea. BlOnDa TaH P3nTr|_| ÎnToTd3a|_|nA nu este un simplu nume, ci are în spate un întreg concept de afaceri, iar „Te-ai NascUt Sa Joci PerveRs Dar Nu Esti Pe IntereS.Esti MiK Dar SuntVersaTa De DusmanI InvidiAta.Am TalentuL Meu AparTe, Sunt Frumoasa Ca Si toaTe, Ochi Caprui Si Pielea Fina, Pt VOi Eu Sunt RegiNa.” nu e un simplu status, e o întreagă filosofie de viaţă. Aici l-a cunoscut şi pe Luigi, iubirea vieţii ei, prosper om de afaceri în Cizmă. Luigi e un tip demult trecut de primele două tinereţi, cu părul grizonat pe la tâmple şi un început promiţător de calviţie, mic, dar bine făcut; este întotdeauna îmbrăcat la patru ace, cu o eşarfă albă de mătase acoperindu-i cicatricile lăsate de nenumăratele operaţii estetice de îndepărtare a ridurilor şi ochelari de soare mari, negri, ascunzând cearcănele lăsate. Luigi şi fiul său, Alfonso Alberto, au o firmă de încălţăminte în apropiere. Bănui că Alfonso Alberto şi Vikka se ocupă de administrarea firmei, că au mult de lucru la partea de contabilitate şi gestiune, de văd parcată maşina acestuia tot mai des lângă bloc, dar şi pe el plecând dimineaţa devreme din apartamentul ei. Prospetitatea afacerii cere sacrificii, ce să îi faci.

Vikka e convinsă că sunt timidă, de aceea nu o vizitez, aşa cum îi promit de fiecare dată când ne întâlnim întâmplător. Speră probabil că, din multitudinea mea de personalităţi, măcar una o va plăcea. Dar nu se arată. Asta probabil şi pentru că nu am niciodată energia suficientă să îmi pese… Dar Vikka insistă, doar suntem prietene. Nu contează că pe profilul ei de Facebook la hobby scrie „tot ce îmi place ori îngraşă, ori e imoral, ori ilegal sau… creează dependenţă”, iar pe al meu scrie doar „I speak sarcasm as a 2nd language”, suntem prietene la cataramă. Poate de aia m-am şi trezit cu ea la uşă, cu câte o doză de cafea în fiecare mână şi un zâmbet pe faţă într-o vineri seară, când pentru muncitorii de rând demult se împărţiseră pijamalele:

– Dacă nu vii tu la cafea, vine ea la tine! Hai, fată, să ne povestim.

Cine a zis-o pe aia cu muntele şi Mohammed, nu o cunoştea pe Vikka, probabil!

– Hai, fată, că abia am scăpat de Luigi, o lună de acum încolo îmi pot vedea liniştită de firma mea, că au început clienţii să nu mă mai caute! Ştii cum e, fată, nu le pot răspunde la programări dacă e ăsta aicea, că e gelos şi cine ştie ce crede! Iar io-l iubesc, fată, ai văzut ce cadouri frumoase îmi face! Uite! şi îmi întinde mâna dreaptă, arătându-mi un inel cu o piatră cât Casa Poporului. Dar hai să intrăm în casă, fată, să ne povestim!

Deschid uşa larg, lăsând-o pe Vikka să intre în casă. Nici să îi spun bună seara nu am apucat, dar ce contează, ea deja stă degajată pe scaunul din bucătărie.

– Uite, fată, m-a cerut acum de Ziua Îndrăgostiţilor! Aşa-i ce romantic?

Nu ştiu dacă să îi spun „casă de piatră şi multă fericire” sau „să-i stăpâneşti banii sănătoasă”, bângui acolo ceva şi mă fac că mă uit la minunatul inel.

– Da, sunt aşa fericită. Trebuie să vii la nuntă, fată, o să ne distrăm! Aşa-i ce romantic?

Dau din cap cam parkinsonian, mai bângui ceva şi mă uit iarăşi la inel.

– Pe-ntâi septembrie. Vrei să îţi notez, fată?

– Nu, nu, 1 septembrie, am reţinut, îi spun eu, repetând anemic.

– La Capitol. Ai reţinut?

– La Capitol, repet robotic.

– Da, la Capitol. E aşa romantic acolo…

Se aşterne liniştea. Vikka se uită la mine, aşteptând să spun ceva.

– Dar deja aţi găsit şi sala?

– Da, din vară e rezervată!

Se aşterne din nou liniştea. Mă uit la Vikka, ea se uită la mine, eu număr pe degete lunile: suntem în martie, el a cerut-o pe 14 februarie, deci cu două săptămâni înainte, vara a trecut demult…

– Din vară? întreb eu, mai mult ca să întreb ceva, decât de curiozitate.

– Da, din vară. Am luat la rând restaurantele, fată, cu Cicca. Uff, fată, nu ai venit să o cunoşti pe Cicca. Trebuie să vii să o vezi într-o zi.

– Am să vin, răspund iarăşi la fel de politicos. Am să vin, repet la fel de robotic.

– Am rezervat, fată, că până la urmă tot se decidea unul să mă ceară până în toamnă, zice ea încet, aproape şoptit, făcându-mi din ochi la final. Acum să se descurce.

Nu pun foarte multe întrebări. Discuţia deja mă depăşeşte. Sorb din cafeaua rece, fără gust, doar ca să am ceva în gură şi să nu se aştepte să spun ceva.

– Femeile fac sacrificii, ştii şi tu cum e… Alfonso Alberto (şi îi spune numele mai mult suspinând) e mai tânăr, mai tandru, mai… şi iar îmi face din ochi. Dar banii sunt la taică-său… ştii şi tu cum e, eşti măritată, nu?

Nici nu apuc să spun nimic şi continuă:

– Femeile fac sacrificii, ştii şi tu cum e…

Vikka suspină din nou. Se ridică de pe scaun fără să mai zică nimic şi se îndreaptă spre uşă. Pune mâna pe clanţă, suspină din nou şi încheie:

– Trebuie să vii la nuntă, fată, o să ne distrăm! Trebuie să o cunoşti pe Cicca…

De câteva zile, un nou anunţ a apărut pe afişier, cică apartamentul 2 e de închiriat. Nici pe Vikka nu am mai văzut-o demult. O citaţie pe numele Viorica aşteaptă cuminte în faţa apartamentului 2. Oare cum o arăta costumul ei de lucru?

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *