Vino alături de mine în Comandamentul pentru Fapte Mici! Împreună schimbăm realitatea românească!

Pământul e îmbibat cu apă. Calc pe iarbă și apa mustește, se năpustește afară din pământ. Sunt corporatistă cu normă întreagă, cositul ierbii și lucrul în grădină sunt un moft pe care mi-l satisfac în timpul liber. Aș putea să stau în pat, la televizor, prin oraș, la cumpărături sau cafea, dar curtea asta mare și verde e refugiul meu. A plouat mult în ultimele săptămâni și iarba a crescut nesuferit de mult. Ne-am împărțit responsabilitățile egal: unul împinge mașina de tuns iarbă, celălalt vine în urmă și adună resturile cu grebla. Munca fizică, cât e ea de minimă, mă ajută să mă deconectez de la procesele de gândire. Dau cu greblă și mă uit în jur: asta nu e realitatea românească!

De când am început campania donării de cărți școlilor din mediul rural, sate izolate, mă simt tot mai apăsată de acest subiect.

Care e România adevărată? Unde este realitatea românescă?

Realitatea românească nu este cea pe care o vedem la TV. Nu este nici cea din apropierea orașelor. Realitatea românească nu este nici cea pe care o vedem din mașină, când traversăm țara în lung și în lat. Și nu este nici cea pe care o citim în postări pe rețele de socializare. Realitatea românească este una adânc înrădăcinată în noroi și tristețe.

Realitatea românească nu este corporatistul care renunță la programul fix pentru a-și pune în valoare talentul pe cont propriu, și pe care îl admiră(m) alte câteva sute de nostalgici, care și-ar dori să aibă curajul de a da venitul sigur pe plăcerea muncii. Nu e nici micul fermier din piețele volante, care își valorifică produsul muncii și a propriei transpirații din solarii realizate prin subvenții și fonduri nerambursabile, atât de lăudat de clienții care astfel simt adevăratul gust la fructelor și legumelor tradiționale. Și nu este nici măcar lumea corupților și a oamenilor fără scrupule.

Realitatea românească este sutele de mii de sate aflate pe drumuri din noroi și piatră, unde poșta ajunge de 2-3 ori pe lună, unde nu vom călca poate niciodată pentru că vrem să protejăm suspensiile mașinilor noastre de mii de euro, unde copiii merg la școală cu burta goală și au o masă, un amărât de sandwich uneori, doar datorită unor ONG-uri, iar ăsta e singurul motiv pentru care mai calcă pragul școlilor. Realitatea românească sunt satele abandonate, locuite doar de bătrâni și copii, care așteaptă cu sufletul la gură vacanțele și sărbătorile ca să își vadă rudele plecate în străinătate pentru un trai mai bun, iar, uneori, nici măcar atunci nu își mai permit să revină „acasă”. Realitatea românească sunt hectarele de pământ arabil lăsate pârloagă, terenurile lucrate cu unelte învechite, la mână, udate cu picături de sudoare, sânge și lacrimi.

Realitatea românească sunt podurile rupte și digurile fisurate, care rup de lumea exterioară sate întregi și de care nimeni nu își amintește, pentru că, nu-i așa, sunt cantitate neglijabilă în marea masă. Realitatea românească sunt miile de copii și tineri care nu știu citi, nu știu număra, socoti, și nu vor învăța niciodată, pentru că nu e nimeni alături să îi sprijine și să le arate că poate fi și altfel, că e ok să fii diferit, că o meserie bine învățată poate fi mai satisfăcătoare decât n-șpe ani pe băncile școlilor și șomaj cu diplomă, care vor fura sau vor da în cap de foame și de nevoie. Realitatea românească sunt bolnavii fără acces la un simplu medic de familie, uitați în camere infecte și duhnind a igrasie, în stadii terminale, când poate tratamentul era un antibiotic ieftin.

Realitatea românească e cea pe care nu o vedem și nu o plângem, căci nu știm că există cu adevărat. Cel mai simplu e să arătăm cu degetul și să învinuim în toate direcțiile, deși putem fi parte din schimbare. Fapte mici, care să conteze, deoarece poate suntem singurii care îi ajutăm în acea zi, acea săptămână, acea lună. Dă mai departe binele pe care îl primești. Fă realitatea românească una de care să fii mândru!

Cum am ajuns la acest articol?

Am evitat mult să scriu acest articol, l-am tot gândit și răzgândit, îmi pare rău dacă nu e pe măsura așteptărilor. L-am pus pe foaia online-ului din cauza (sau datorită) Comandamentului pentru Fapte Mici, o inițiativă a lui Cristian China Birta având la bază demersurile faptemici.ro. Tare mi-a plăcut această idee de fapte mici pe care le putem face toți, mai des decât credem și fără să ne simțim vinovați, cumva, că nu facem niște ”fapte mari”. Și dacă ne uităm la capra vecinului și judecăm că „putea să facă mai mult, pentru că…”, poate e momentul să schimbăm mind-set-ul și să furăm startul.

Cum funcționează Comandamentul pentru Fapte Mici?

Găsiți toate detaliile aici:

Vino alături de mine în Comandamentul pentru Fapte Mici!

logo hartmann - Asociatia Inima Copiilor

De unde a început totul? De la Chinezu menționat mai sus… inspirat de HARTMANN România, producător german în domeniul produselor de asistență medicală și de igienă, care oferă Asociației Inima Copiilor consumabilele necesare desfășurării în condiții optime a serviciilor medicale pentru copiii aflați în programele dezvoltate de aceasta. Asociația Inima Copiilor, organizația neguvernamentală care a construit Centrul de excelență în cardiochirurgie de la spitalul Marie Curie, ajută anual sute de copii din România să trăiască și să se dezvolte sănătos. HARTMANN România sprijină Asociația Inima Copiilor cu produse care vor servi atât îngrijirii bebelușilor internați cât și desfășurării activității medicale pe secția de terapie intensivă și în blocul operator Cardiochirurgie din cadrul spitalului Marie Curie. Proiectul, denumit Fapte Mici extinde astfel programul de susținere a grupurilor și comunităților vulnerabile lansat de HARTMANN România anul trecut, la aniversarea a 200 de ani de istorie internațională.

 

Și vă dau și interviul pe care Cristian l-a făcut cu Oana, pentru inspirație 🙂

Am discutat la #LaivuLuChinezu cu Oana Chele, marketing manager HARTMANN Romania. Câteva subiecte pe care le-am discutat. Foarte multe informații din zona medicală. Care sunt sigur că o să vă ajute.- excelenta campanie #200defaptemici. Adică, pe scurt (deși este teribil de mult de povestit despre așa ceva…), în fiecare lună compania face 200 de ”ceva”-uri. Mici. Pentru oameni care au nevoie. – despre istoricul de 200 de ani al companiei- despre ce înseamnă rănile cronice- despre anumite mituri legate de tratarea plăgilor (gen ”lasă rana la aer, să se vindece).- despre sănătate în general și despre pericolul ”tratamentului de pe net”.

Publicată de Cristian China Birta pe Miercuri, 7 noiembrie 2018

Așa-i că sună mișto? Să-i dăm bice! Hai să devenim General Epocal cu toții!

Facebook Comments

Mamă, soție, femeie, inginer și organizator de evenimente culturale în viața reală, autor de texte pentru copii și content editor pentru Serial Readers în viața virtuală...

5 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *