Brioșă chec cu nuci

Brioșă chec cu nuci – un desert rapid și delicios!

Izolarea asta socială are și ea unele beneficii indirecte: apucăm să facem și curățenie temeinică. La un astfel de raid prin dulapurile din bucătărie am descoperit o pungă cu sâmburi de nucă, dată de extragere incertă. La prima degustare aveau o tentă de stătut, rânced, dar cum printre traumele simpatice ale copilăriei mele se află și scosul sâmburilor de nucă întregi și nevătămate, nu am putut renunța la ele. Așa că… trăiască idiotul cu ideea: brioșă chec cu nuci!

Desigur că nu poate fi pregătit prea des, conține mult unt și zahăr, dar e delicios și va fi savurat cu maaare plăcere de fiecare dată! Și acum e totuși o perioadă specială, deci merităm să ne răsfățăm puțin! Mai ales că are un grad foarte redus de dificultate și pregătirea durează 10 minute!

Ingrediente:

Indicații pentru umplutură:

Am mărunțit nucile și le-am amestecat cu zahărul și praful de sare într-un bol. Am topit la foc untul și, amestecând cu ajutorul unei linguri de lemn, am integrat în amestecul de umplutură până când fiecare bucățică se acoperă cu unt și zahăr. Am pus 1 picătură de ulei esențial de scorțișoară (se poate înlocui cu o linguriță rasă de scorțișoară) și 2 picături de ulei esențial de clementine (se poate înlocui cu puțină coajă de citrice) și am amestecat energic. Am pus la o parte bolul, să mă ocup de aluat.

Indicații pentru aluat:

Am topit untul. Într-un bol de mărime medie, am pus untul, ouăle și zahărul, amestecând bine cu telul. Am adăugat smântâna, esența de vanilie și am mai amestecat puțin. Separat, într-un alt bol, am amestecat făina și praful de copt. Am adăugat ingredientele solide peste cele lichide și amestecat cu telul până aluatul a devenit fin și fără cocoloașe.

În mod normal, o formă rotundă cu fund detașabil de 22 cm ar trebui să fie suficientă. Eu am ales două forme de porțelan pe care le folosesc pentru mega-brioșe. În cazul formei metalice, se pune pe fund foaie de copt și se ung marginile cu unt. Formele mele de porțelan le-am uns total cu unt.

Am turnat în fiecare formă ¼ din cantitatea de aluat și am întins-o pe toată suprafața. Am împrăștiat peste tot în fiecare formă cu ½ din cantitatea de amestec cu nuci. Peste acest amestec am turnat toată cantitatea de aluat rămasă și am întins-o cu răbdare, să nu iasă nucile la suprafață.

Gătire:

Am pus brioșa chec în cuptorul preîncălzit la 170°C pentru 60 de minute.

Teoria spune că nu trebuie să deschizi ușa cuptorului, dar practica a arătat că după jumătate de oră a pornit alarma de incendiu pentru că… am uitat să desprind de pe fundul vasului de porțelan eticheta de hârtie, am pus prea mult unt pe marginile vaselor, care a dat pe dinafară, curgând pe platoul de jos al cuptorului.

Scoate din cuptor minunata brioșă chec cu nuci, lasă-o să se răcească circa 5 minute, după care scoate-i forma și lasă-o să se răcească complet. Nu uita să îi dizlipești foaia de copt, e puțin crocantă la gust. Eu am adăugat și niște ciocolată deasupra, pentru plus de zahăr în sânge!

Această brioșă chec cu nuci în casă la noi a avut mare succes! Servește-o cu plăcere și poftă bună!

Facebook Comments

Similar Posts