În această perioadă ciudată, Greuceanu a refuzat să facă activitățile propuse de doamnele educatoare. Nici eu nu am insistat, el va relua grupa mare în toamnă, va repeta materia… dar totuși am vrut să îi găsesc activități interesante care să îl țină ocupat și să și învețe lucruri noi.

Am ales să învățăm despre ecologie. Copiii reprezintă viitorul planetei și pot avea grijă de ea într-un mod corect doar dacă sunt învățați cum să facă acest lucru și care sunt beneficiile susținerii unui astfel de proiect pe termen lung.

M-am tot gândit ce aș putea face cu el interesant și implicat, care să îi rămână în minte pe termen lung. Voiam să punctez teme precum:

  • reciclarea materialelor
  • susținerea agriculturii fără chimicale
  • crearea de produse naturale de casă

De unde ne-am inspirat în ale noastre activități de reciclare creativă

Sursa noastră principală de inspirație e Tiny Nook Playground și cartea publicată de Miro Tartan, Tiny explorers: into the wild

Miro a fost colega mea de serviciu câțiva ani, acum locuiește împreună cu familia într-o zonă foarte drăguță din Marea Britanie și are o groază de activități interesate în aer liber cu băiețeii mei, pe care le documentează pe site-ul ei, Tiny Nook Playground

O altă sursă de idei este cartea 365 de lucruri de creat și confecționat (Editura RAO) – cu echivalent în limba engleză de la Editura Usbourne (noi o avem în limba engleză de la fosta mea colegă de liceu, Sandra, pe ea o găsiți pe pagina Lumea colorată a cărților pentru copii) Recomand versiunea în engleză, are același preț, dar bifați două lucruri în același timp: învățarea limbii engleze prin joacă!

Activități creative în grădină: Crearea compostului

Scopul acestei activități a fost de a sublinia un principiu de bază al naturii: nimic nu se pierde, totul se transformă. Astfel, am luat inițiativa și am montat în grădină două compostoare – deoarece avem și o suprafață mare de gazon. Din momentul în care am început să colectăm deșeurile biodegradabile, am constatat cu stupoare că e vorba despre o cantitate incredibil de mare de resturi: coji de ouă, flori, coji, codițe și tot ceea ce rămâne în urmă după curățarea legumelor și fructelor.

La baza compostorului am așezat un strat de 10-15 cm de crengi rupte, apoi alternăm câte un strat de deșeuri biodegradabile cu câte un strat de sol uscat din grădină. Ceea ce rezultă se poate folosi ca îngrășământ natural… probabil anul viitor!

Activități creative în grădină: Restaurantul de păsări

În sezonul rece este dificil pentru păsări să găsească suficientă hrană, în special dacă ninge abundent. Le putem ajuta să treacă peste această perioadă prin confecționarea unui sistem simplu și eficient de hrănire: restaurantul cu semințe.

Noi am exersat acuma, pregătindu-ne pentru sezonul rece, să vedem ce putem îmbunătăți. Varianta din bețe de înghețată e haioasă și necesită creativitate și dexteritate, dar nu rezistă la condițiile meteo mai năprasnice. Așa că pentru restaurantul de păsări recomand varianta cu flacoane de plastic – mult mai rezistentă și o bună lecție de reciclare creativă!

Însă nu doar la restaurant pot mânca păsările, avem și «comercianți ambulanți» cu ghirlande de semințe homemade: porumb + arpacaș din grâu + semințe de floarea soarelui + firimituri de pâine + gelatină 💗cu siguranță și această variantă o vom păstra peste iarnă, mai ales că o putem pregăti acasă și doar monta oriunde ne vine ideea, în parcuri, pe lângă casă etc.

Activități creative în grădină: Hotelul de insecte

Insectele din grădină pot da mari bătăi de cap, mai ales dacă vrem ca produsele să fie cât mai curate și neatinse de substanțe de sinteză. Înlăturarea dăunătorilor numai prin metode naturale e destul de dificilă, dar o posibilă soluție de a scăpa de dăunători este să construiți…o căsuță, un ”hotel” pentru insectele ”bune”.

Construcția simplă va atrage insecte utile, care vor aduce un ajutor neprețuit în lupta împotriva dăunătorilor… Oricât de ciudată ar fi această propunere un hotel, o construcție miniaturală special creată va servi drept locuință insectelor, nu doar că vă vor proteja grădina de dăunători, dar gâzele vor avea și rol de polenizator natural. Hotelul de insecte va adăposti albinele solitare, gărgărițele, precum și o grămadă de alte specii. Un hotel de insecte este, de asemenea, un exterminator indirect în sine. Aici vor sta acele gâze precum buburuzele, gândaci sau urechelnițe care distrug păduchi și acarieni.

Micul nostru hotel a fost construit doar din resturi din curte: bucăți de lemne și scânduri, resturi de cărămizi, crengi, iarbă uscată etc. Fiecare zonă are un scop precis:

👉 Zona lemn: atrage neuroptere, a căror larve se hrănesc cu afide, insecte care produc făinare, musculițe albe, ouă de căpușă.

👉 Vas umplut cu fân: atrage urechelnițe care se hrănesc cu afide.

👉 Butuc cu găuri: adăpost foarte popular pentru mulți polenizatori utili, cum ar fi albinele și viespile solitare ale căror larve se hrănesc cu afide.

👉 Bețe: oferă adăpost pentru albine solitare, care polenizează primele flori de pomi fructiferi, din luna martie.

👉 Cărămida: atrage albinele solitare

👉 Frunze uscate: adăpost pentru buburuze, care se hrănesc cu prădătorii plantelor.

Hotelul nostru pentru gângănii este mic, l-am făcut ca experiment pentru zona de grădină cu flori, unde afidele și-au cam făcut de cap printre trandafiri…

Scheletul din scânduri poate fi înlocuit și cu PET-uri mari, de 5 sau 10 litri, tăiată o latură și păstrate partea de sus și jos intacte, iar straturile pur și simplu alternate și nedespărțite.

Activități creative în grădină: Ferma de râme

Eu sunt fascinată de râme. Nu mi-e rușine să o recunosc. Dintotdeauna am fost fascinată de ele, contrariată de lipsa de respect pe care oamenii le-o arată raportat la importanța lor majoră în lanțul trofic. Râmele favorizează formarea și stabilizarea structurii solului, aerisirea și circulația mai bună a apei în sol. În cursul hrănirii, ele degradează, amestecă și combină substanțele humice cu componentele anorganice din sol și contribuie astfel la mărirea capacității de absorbție a solului, foarte importantă pentru plante.

Drept urmare le-am și dedicat o cărticică de poezii, frumos ilustrată de Miro Tarțan, aceeași minunată persoană care ne-a inspirat și activitățile afară, de ecologie. Despre carte am povestit AICI.

Am făcut ferma de râme într-un PET de 5 litri, unde am stratificat:

  • strat de pietriș
  • strat de pământ
  • strat de nisip
  • strat de resturi vegetale
  • strat de pământ
  • strat de resturi vegetale
  • strat subțire de pământ

Charles Darwin a numit râmele „intestinele solului”, deoarece pot mânca până la 75% din greutatea proprie a corpului în fiecare zi, transformând deșeurile în sol bogat și fertil. Râmele joacă un rol crucial în mediu prin descompunerea materiei organice, precum frunzele și iarba, în lucruri pe care plantele le pot folosi. Când mănâncă, lasă în urmă un tip de îngrășământ foarte valoros.

Iată câteva informații amuzante despre râme, pe care copiii le vor adora:

  • există peste 6.000 de tipuri diferite de râme
  • râmele nu au oase sau schelet
  • râmele nu au urechi, nas sau ochi, dar au celule care pot detecta lumina
  • gura unei râme este acoperită de o clapă de piele, astfel încât râma să nu înghită totul
  • râmele au gura, dar nu respiră prin ea – este doar pentru mâncare
  • râma are 5 inimi simple, un stomac și o pipotă
  • pipota conține nisip și pietre minuscule, care macină mâncarea râmelor, pentru că ele nu au dinți care să o mestece
  • râma poate avea peste 100 de segmente între cele două capete ale sale
  • fiecare segment are peri minusculi care ajută râma să se miște și să se mențină pe lucruri
  • toate râmele au un set complet de organe de sex masculin și feminin pe interior, astfel încât nu există râme băieți sau râme fete

Cu produsele naturale realizate în casă revin în alte articole, căci încep să se adune. Cum ar fi, de exemplu, apa de trandafiri la slow cooker… sau trandafirata aromată pe care am preparat-o zilele astea…

apă florală

Ce alte activități – lecții ne mai sugerezi, pe care să le putem face în propria curte, pornind de la ideea de reciclare creativă?

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *