KParts

KParts: La „doctorul” mecanic cu „medicamentele” piese la pachet

Există la ora actuală 3 inventatori pe care îi menționez în rugăciunile mele ca binefăcători pentru sufletul meu: nenea ce a inventat mașina de spălat (Jacob Christian Schäffer, sper că e Acolo Sus, că mult bine ne-a făcut!), nenea ce a reinventat aparatul de gătit fasole și l-a transformat în slowcookerul de azi (Robert Glen Martin, te-am descoperit târziu, iertare, ești și tu pe lista mea de pomenire!) și nenea care a inventat automobilul (îi trec pe listă și pe soții Benz – el fără ea nu reușea, am văzut eu o reclamă mișto pe tema asta, dar și pe taica Ford, că aia conduc, dar și pentru că el a făcut mașina accesibilă maselor cu modelul T!).

No, datorită lui nenea ăsta ultimul, Henry Ford, m-am pricopsit în urmă cu vreo 9 ani cu un Ford Fusion minunat, „mașina mea‟ (mulțumesc mami și tati!), care mă deservește și acuma ca în prima zi. Dar relația noastră e una extrem de apropiată, suntem un întreg, deși Fetița (că așa o alint eu) e ca în anecdotele cu mașina pusă la vânzare de o bătrânică evlavioasă, din Bavaria, care o conducea doar până la piață după slujba de la biserică: are puțin peste 75.000km la bord după 9 ani de rulaj pe șoselele din România. Mai degrabă din Timișoara, că e mai mult mașina mea de oraș, fără de care viața mea ar fi pustie. Pardon, pustiu, vorba cântecului.

Fetița e un Ford Fusion albastru, suficient de înaltă ca să mă cațăr pe unde am nevoie și să depășesc orice obstacole mi-ar pune în cale o Timișoară dezvoltată în forță (formularea nu îmi aparține, dar numai dezvoltare nu e, raportez!), dar suficient de încăpătoare ca să încăpem toți 3 + 3 câini. Parcă portbagajul ar fi putut fi mai încăpător, dar aia numai pentru că o folosesc și la depozitat chestii, „pentru orice eventualitate‟ (normal că trebuie să am cărți și haine de schimb peste tot cu mine, dacă se anunță un eveniment ad-hoc, cum să nu fiu pregătită? Bine, mai e și varianta în care soțul vede muntele de cărți ascunse prin casă și decide să dorm pe preș, caz în care am deja hainele de schimb în mașină! Logic!)

Așa că normal că Fetița, care se subînțelege că mi-e indispendabilă, mai ales ținând cont de agorafobia de care sufăr și de permanenta mișcare în care mă aflu, are parte de cele mai bune tratamente spa și de îngrijire personală. Spa îi fac chiar eu, la spălătoriile self-service, că cine îi cunoaște cel mai bine toate colțurile ascunse, dar partea de revizii și verificări periodice este realizată bineînțeles în amănunt de oameni specializați. Doar că… soțul meu e cel mai specialist dintre specialiști. Dacă io-s cu poveștile și blabla-urile, el e cu practicul și implementatul. Noi suntem ca magneții ăia cu polarități opuse de se atrag iremediabil. Așadar, el face, eu plătesc, că doar e mașina mea (el are o superbă Santa Fe, care zici că zboară pe șosele când mergem în călătorii, pe care nici praful nu apucă să se așeze la cât o bibilește și răsfață, de zici că-i Albă ca Zăpada, numai piticii lipsesc pe lângă ea!).

Zile întregi mi-am bătut capul noaptea (joc de cuvinte intenționat) cum să îi laud pe stimabilii de la Kparts pentru cât de mișto sunt organizați și cât de ușor e să afli ce ai nevoie pentru mașina ta, ca să fii mereu în siguranță. No, bine, clar, vei zice că-s femeie, e adevărat că blondă nu-s, dar uiți că sunt inginer programator (mai exact, system engineer) în automotive (mai exact, advanced driver assistance systems pe tehnologia lidar), așa că știu și eu un lucru sau două despre mașini, nu numai din lecțiile de la școala de șoferi! E adevărat, nu știu fix ce piese am nevoie pentru fiecare revizie sau reparație, dar pentru asta ei au un mișto tare configurator pe partea de pachete de revizie, adică un motor de căutare intern Kparts, unde poți alege marca și tipul de mașină, iar el îți arată ce pachete și piese de schimb au pentru fiecare selecție făcută de tine.

E excelent dacă vrei să reduci rapid căutarea și să le faci pe toate pe repede înainte, dar să ai și garanția că produsele sunt de la producători recunoscuți pentru calitate, la prețul cel mai mic. Și chiar ai de unde alege, vreau să zic. Bine, clar, Fetița nu e vreo pițipoancă de ultimă generație care are nevoie de fine-tuning, dar nu e ca și cum… știi ce zic…

Mi-aduc aminte când și-a dus soțul Bubulina în service, era un Citroen C5 de care eram tare mândră, arătam ca o doamnă când coboram din mașina aia, nu ca acuma, când arăt ca o mamă, pentru revizia periodică, și i-a zis că durează vreo 2 ore, serviceul departe de oraș, bagă soțul de-o cafea și-o țigară lângă garajele service-ului și vede mașina în parcare. Și mașina stă acolo. Și stă. Și stă. După juma de oră, merge el la recepție, domnița cu un zâmbet pe toată fața îl anunță că o poate lua, că e gata. Fericire mare până la factură: clar, facturat 2 ore. I-a băgat-o băbăiatul ăla, cu o mână în șold și una în chakra coroană, că boss, așa e pe statut, că așa se socotește, nu contează că a durat tot 15 minute, noi suntem experți și ne mișcăm prea repede, boss, plătești boss cât am investit noi în școală să facem în 15 minute ce fac alții în 120, boss, că piesele sunt scumpe, boss, că ai noroc că erau pe stoc, altfel, la Paștele Cailor și Sfântul Amin. Boss, neboss, ne-a lăsat mai ușori cu vreo 2500lei. Degeaba reclamații și plângeri, am rămas și cu buza umflată, și cu banii luați. Ce bine ar fi fost să știm de Kparts atunci!

În fine, nu insist, prins-ai ideea. No, boss, salvează la favorite / bookmarks, cum vrei să-i zici, linkul către Kparts, ca să știi unde-i găsești când băbăiatul te ia cu replici deja clișeu. Catalogul de produse acoperă toate categoriile de piese auto, pentru toate tipurile de mașini: de la piese pentru ambreiaj, distribuție și încălzire, până la cele pentru sistemul de frânare, cel de direcție și chiar pentru motor. Produsele din pachetele de revizie sunt realizate din cele mai calitative și rezistente materiale, provenind de la furnizori de renume în domeniu. Iar dacă ți-e drag băbăiatul sau vrei să îl ajuți să aibă mai mulți clienți mulțumiți, poți să îi dai și lui linkul: https://kparts.ro/pachete Poate data viitoare chiar îți face o reducere, nu numai că îți aplică tariful corect!

Kparts

Acuma revino la pagina principală și citește și despre cărți, nu doar despre mașini, că nu sunt vreo piți blondă frumoasă ca să îți las aici poză cu mine lungită toată pe capotă!

Facebook Comments

Similar Posts