Terapie

Focusul și ordinea privind eficiența și productivitatea. Terapie și consiliere

Când dăm de greu, suntem învățați că trebuie să ne menținem pe baricade cu orice preț. Există o preconcepție, o prejudecată prost înțeleasă că dacă apelezi la un terapeut, ești nebun, ai probleme psihice. Dar practica ne arată că lucrul cu un mentor / coach / terapeut prinde bine ca susținere și obținere a clarității pe termen lung! Da, ne trebuie terapie și consiliere!

Și asta pentru că, de cele mai multe ori, tu nu pierzi timpul de fapt, ci doar ai acțiuni care îți împlinesc o anumită nevoie, sufletească sau emoțională. Înainte de a te apuca să aplici soluții, e important să înțelegi că această ineficiență este doar un simptom, nu cauza. Sunt multe cărți (despre unele voi vorbi într-un articol ulterior) și metode (despre două am vorbit AICI) care te pot ajuta și depinde care va rezona cu tine, în etapa în care ești. Oricat de bune ar fi toate aceste resurse, alta e propulsia când ești susținut de cineva. Problema poate veni din cu totul altă parte, fără nicio treabă cu activitatea efectivă.

Adevărul este că toți avem traume din copilărie, pentru că nici un părinte și nici un mediu în care am crescut și ne-am dezvoltat nu este perfect. Asta face să avem probleme diverse la vârsta maturității, care se pot rezolva foarte greu pe cont propriu (sau cu enorm de multă muncă și asumare) și poate mai repede, cu ajutorul unui terapeut. Nu, nu sunt terapeut. Da, fac terapie. E doar o recomandare. Eu investesc în mine în această direcție și lucrez în paralel cu două terapeute senzaționale, care m-au ajutat enorm să îmi identific în suflet traumele și să le vindec, spre binele meu și al celor din jur. Mai mult, lucrul cu energiile, Reiki, cristale, mă ajută să îmi cresc vibrația și să fiu ajung mai repede acolo unde vreau să fiu.

Consiliere terapeutică

Consilierea psihologică și psihoterapia presupun participarea la ședințe cu un terapeut experimentat, pentru a obține ajutor specializat în înțelegerea factorilor ce stau la baza problemelor cu care te confrunți și cum poți să le depășești. Ședințele oferă posibilitatea să discuți liber (și absolut confidențial) despre lucrurile cele mai importante din viața ta, să îți exprimi gândurile și emoțiile fără constrângere.

Nu are sens să intru în detaliu la acest topic, consilierea terapeutică e deja un subiect cunoscut oamenilor și începe tot mai mult să iasă din conul de umbră dat de prejudecată și tabu.

Access Bars

Access Bars este o terapie energetică holistică ce folosește 32 de puncte de pe cap (numite bars / bare), unde sunt stocate toate gândurile, ideile, convingerile, considerațiile, emoțiile și atitudinile pe care le-ai crezut importante. Prin atingerea fiecărui punct timp de câteva minute (la nivelul meridianelor capului), pe lângă faptul că o astfel de ședință te ajută să te relaxezi profund, blocajele încep să se disipeze, iar gândurile, credințele, convingerile pot fi schimbate. Prin rularea barelor, undele cerebrale încetinesc, ajungând până la nivelul Theta, unde se accesează subconștientul, iar relaxarea profundă te deschide spre vindecare și spre noi și nelimitate posibilități.

Fiecare ședință este diferită, întrucât se accesează noi energii, noi arii ale corpului, toate cu efectul unei eliberări în toate aspectele vieții. Este recomandată pentru probleme ca anxietatea, depresii, tulburări de somn, relații dificile, orice situație de sănătate și viață ce te pune în dificultate, supărări și afecțiuni fizice.

Theta Healing

Theta Healing este o formă de terapie prin care, sub ghidajul unui terapeut acreditat, se poate accesa subconştientul şi schimba acolo ceea ce aduce probleme în viaţa reală. Prin această tehnică spirituală bazată pe meditaţie, terapeutul te ajută să accesezi frecevenţa theta a creierului, dovedită ştiinţific ca fiind cea în care au loc schimbările în subconştient şi vindecările fizice. Pe scurt, Theta Healing este o cale mai scurtă de reprogramare a subconştientului, de curăţare a tiparelor negative care ne sabotează alegerile conştiente şi experienţele pe care le trăim.

Ho’oponopono

Ho’oponopono este o artă străveche Hawaiiană de rezolvare a problemelor, un proces de iertare, căință și transformare, este o modalitate de a cere ajutor și a da permisiunea. Este o tehnică extrem de eficientă în cazul traumelor sufleteşti (atât pentru subiectul acestora, cât şi pentru cel considerat responsabil de provocarea lor) şi al eliberarii de sentimentele de vinovatie. Uneori suferim pentru despărţirea de o persoană chiar şi după mulţi ani de zile, ne este foarte greu să depășim momentul, sau ne reproșăm un anumit rezultat al unui eveniment, considerând că am fi putut face mai multe ca să nu se întâmple. Uneori chiar ne învinuim pentru felul în care s-au derulat lucrurile, pentru ceea ce am făcut sau pentru ceea ce puteam face, dar nu am făcut. Ho’oponopono pune capăt acestor stări şi ne ajută să mergem mai departe, să depăşim perioada de suferinţă. Durerea este naturală şi, spun unii, chiar necesar, ca un doliu în care trebuie să ne eliberăm suferința din suflet, însă învinuirea de sine sau răzbunarea nu sunt. Şi furia şi vinovăţia nu fac decât să ne rănească şi mai mult, să ne adâncească și mai mult în gândurile negative, atât pe noi, cât şi pe cei din jurul nostru.

Reiki

Reiki este un sistem terapie energetică în care nu se folosește energia personală a terapeutului ci „energia universală” (rei = spirit, universal; ki = energie).

Chakrele sunt centri noștri energetici. La fel cum avem inima, ficatul și alte organe vitale în corpul fizic, care ajută la buna funcționare a organismului, așa avem chakrele în corpul energetic. Chakrele sunt conectate între ele prin meridiane energetice, în același mod în care organele sunt conectate de vene și artere. Există 100,008 canale de energie asociate cu chakrele și 7 chakre principale. Gândurile, emoțiile și experiențele negative afectează direct sistemul de chakre și chiar pot bloca complet fluxul de energie către o anumită zonă a corpului, transformând o suferință emoțională în una fizică. Practicând Reiki, viața ți se va schimba radical. Inițial vei observa o schimbare a atitudinii celor din jur față de propria persoană, apoi vei iradia o stare de calm, liniște, pace interioară, iar oamenii se vor simți bine în prezența ta, chiar dacă nu spui absolut nimic. Într-o primă fază crește sensibilitatea și senzitivitatea palmelor, apoi intuiția se va dezvolta foarte mult. Urmează apoi o fază mai avansată, în care poți fi capabil să sesizezi dezechilibrele energetice ale unei persoane trecând doar pe lângă ea, chiar fără a o atinge.

Reiki poate fi folosit ca terapie sau autoterapie. Autoterapia – autotratamentul – se poate realiza după acordajul primit de la un terapeut.

Descoperă și alte articole din categoria Focusul și ordinea privind eficiența și productivitatea:

Facebook Comments

Similar Posts