Povestea literelor. Literele se joacă de-a v-ați ascunselea
În timpul zilei, toate literele din alfabet stau nemișcate în cărțile din bibliotecă. Odată ce noaptea se lasă și becurile se sting în casă, literele sar grăbite de pe rafturi și se aliniază cuminți în perechi, Aa Ăă Ââ Bb Cc Dd Ee Ff Gg Hh Ii Îî Jj Kk Ll Mm Nn Oo Pp Qq Rr Ss Șș Tt Țț Uu Vv Ww Xx Yy Zz, așteptând cuminți apariția semnelor de punctuație, semnul exclamării, Semnul întrebării, punct, Virgulă și Două puncte.
Semnele de punctuație stabilesc jocul nopții, căci, sub lumina lunii, în fiecare seară, literele se joacă nestingherite jocurile despre care scrie în cărți. Semnul exclamării strigă prezența:
– Litere, alinierea! Strigați-vă numele, în ordinea corectă, să vedem dacă e toată lumea aici!
Semnul întrebării oftează:
– Toată lumea? Dar cum știm dacă e toată lumea aici?
– Strigăm prezența! Începem cu A!
– Aici! aici! răspund pe rând litera mare și litera mică A.
– Ă! Â! B! C! D! E! … X! Y! Z!
Literele mici și mari răspund vesele, țopăind. Punctul concluzionează:
– Toate literele sunt prezente. Aici oprim strigarea prezenței.
– Ce joc jucăm în seara asta? întreabă Semnul întrebării curios.
Virgula se bagă și ea în seamă:
– Propun să ne jucăm de-a v-ați ascunselea, e un joc tare amuzant.
Două puncte adaugă:
– Eu propun următoarele: Twister, Nu te supăra, frate!, Uno, Marocco.
– Și cine alege? spune tremurat Semnul întrebării.
– Eu! zice aproape strigând semnul exclamării. Eu decid!
– Adică eu doar pun întrebări?
– Da! Deci, de-a v-ați ascunselea să fie! Două puncte să facă enumerarea!
Pentru că Virgula nu era atentă și Două puncte nu știu să numere, atunci au enumerat alfabetul:
– A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z
Iar fiecare literă s-a ascuns cum a știut mai bine.
– Cine nu-i gata, e luat cu lopata! a râs Semnul exclamării și a început împreună cu celelalte semne de punctație să caute literele alfabetului.
– Pe cine căutăm întâi?
– Pe A, bineînțeles!
– Cel ce-i chior și care are ochiul lui între picioare?
– A a a, A a a, se auzi dintr-o dată un râs înfundat din urechea unui ac cu ață albă.
– Aici erai! L-am găsit pe A! Acum, să îl căutăm pe B!
– Dar i-ați uitat pe Ă și Â, frații mei cu pălărie!
De după o farfurie plină cu brânză au sărit amândouă literele. S-au dat de gol singure.
– Ce ușor a fost! Acum să-l căutăm pe B!
– Cum arată? Cum arată? a întrebat curios semnul de întrebare.
– Are burta si e gras, seamănă cu-n contrabas.
Semnele de punctuație au început să caute cu atenție. B nu era nici sub balena de pluș, nici sub broasca de porțelan, nici în borcan, pe bibelou sau în bocanci. Nu era nicăieri.
– Bau! se auzi deodată dinspre tavan.
B stătea agățat de un balon bleumarin. Buf! Balonul s-a spart și B a căzut cu un zgomot puternic. S-a ridicat, și-a scuturat bine burta și a început să cânte:
– Nu-l veți găsi niciodată pe C. Ce curajos C! Ceapă, ceapă, stai în groapă! Ceapă, ceapă, stai în groapă!
Semnul exclamării și Semnul întrebării căutau peste tot. Împreună erau tare mirați.
– Curios lucru cu C!
– Unde să îl mai căutăm? se tângui Semnul întrebării.
– Caută sub canapea sau în cana cu ceai!
– Ce?
– Uite-o! Comică litera C, fuge după coadă și n-o poate prinde!
– Ce? Ce? Ce? Ce spuneți acolo? se contră C. M-ați căutat și m-ați găsit, dar pe D sigur nu-l veți dibui! E ca mine, dar pe dos, cu o linie întors, seamănă cu-n usturoi și cu B, dar făr’ burtoi!
Și cum căutau ei de zor prin casă după litera D, de pe polița oglinzii de baie a căzut un pieptene cu trei dinți.
– Plimbă ursul că ruginește lanțul! a strigat E, nemulțumit că s-a dat singur de gol. Pe mine trebuia să mă căutați apoi, acum era rândul lui D!
– Pe D îl dibuim noi imediat!
Da da dadadada! Da da dadadada! De peste tot se auzea doar sunet de tobe. Da da dadadada! Da da dadadada!
– Uite-l pe D, a strigat Virgula. Stă ascuns după două difuzoare de radio.
– Nu a fost chiar ușor! Acum că le-am găsit pe A, Ă, Â, B, C, D, E, să-l căutăm pe pelticul F, cel ce seamănă cu E, dar fără piciorușul de jos!
– Poate dacă îi strigăm numele în cîntec, îl descoperim mai ușor! propuse Două puncte. Între timp, tu, Virgulă, caută-l la fereastră, Semnul exclamării să îș caute în farfurie și Semnul întrebării să întrebe floarea de pe felicitare dacă nu l-a văzut.
– Iar eu caut printre fotografii, a anunțat Punctul.
– Perfect! Toată lumea la treabă! Ce frumos e când ne înțelegem atât de bine!
Dar degeaba au căutat fiecare în locul stabilit, ba s-au mai uitat și în frigider sau după fotolii, F nu era de găsit. Când tocmai voiau să renunțe și să îl caute pe G, s-a auzit un strănutat dintre fructe: F stătuse fără să respire între frăguțe aromate și parfumul lor îl făcuse să strănute! Ce noroc pentru semnele de punctuație!
– Formidabil! Felicitări! se entuziasmă Semnul exclamării.
G era totuși o literă greu de găsit. Nu erau foarte multe cuvinte cu litera g prin casă. Dar Punctul avu ideea să caute în bolul cu fructe: G stătea încălecat pe o gutuie!
– Ha ha ha! Ha ha ha! se auzi dintrodată din hamacul plin cu haine.
– Ha ha ha! Ha ha ha! L-am găsit pe H! Și nici măcar nu am încercat să îl căutăm!
– Ha ha ha! Ha ha ha! Ha ha ha! Ha ha ha! au început să râdă în cor A Ă Â B C D E F G, doar H stătea bosumflat într-un colț.
– Vă credeți haioși! spuse hotărât H. Va fi interesant să îi găsiți pe I și Î.
– Îhî! Îhî! zise Â, încântat că Î este fratele lui de sunet.
– Acceptăm provocarea! Căutăm luna ce sta drept ca băț, fără proptea!
– Stâlp de telegraf ar fi dacă punctul i-ar lipsi!
– Știu! se opri brusc Semnul exclamării. i sunt eu cu punctu-n sus!
Literele începură să chicotească. i ieși iritat din ascunzătoare, de după borcănașul cu iaurt din frigider:
– Eu sunt unic! Nu sunt nici un semn de exclamare răsturnat!
– Te-am păcălit! Te-am păcălit! Și ascunzătoarea-ți tu ai părăsit! începu să cânte Semnul exclamării. Hai, Î, că știm că ești și tu acolo, nu are rost să te prefaci.
Și Î ieși din ascunzătoare (stătuse cuminte într-o cupă cu înghețată în frigider) șchiopătând. Se împiedicase de J, în timp ce evita farfuria cu jeleu.
– Unde să fie K? Nu poate fi atât de greu de găsit? Câte obiecte ce încep cu litera K pot fi în casă?
– Kebab, ketchup, kiwi, kaizer… enumeră Două puncte.
– E clar, în bucătărie trebuie să îl căutăm. Să mergem la frigider, decretă Punctul.
Scotociră tot frigiderul, dar nici urmă de cele enumerate. Dintr-o dată, Semnul întrebării se îndoi brusc:
– Oare nu în cămară trebuia să căutăm?
Și nici nu intrară bine și K se văzu mare și luminos, atârnând printre niște bare de kaizer.
– Te-am găsit! Hai, în coloană cu tine!
– Să facem prezența, se oferi Două puncte: A Ă Â B C D E F G H I Î J K
În lumina slabă a lunii, semnele de punctuație îl căutau pe L. În liniștea nopții se auzea un fâșâit subțire din bucătărie. Cu toții au luat-o la fugă într-acolo, convinși că L se ascunde printre linguri. Dar nu avea cum, lingurile nu fâșâie, ele clincăie metalic. E clar, poate fi doar în bolul de legume, e un mănunchi de leuștean cam bombat acolo.
– L-am… găsit? ezită Semnul întrebării, deși îl vedea clar pe L.
– L-am găsit, spuse Punctul.
– Ultimul scapă turma! se auzi un strigăt puternic.
Venind mândru și călare, deși cal sub el nu are, M iese de după măr.
– Mmmm, dar tu nu ești ultimul din alfabet, M! Te-ai mințit singur!
M se opri mirat: vine șchiop, dar umblă bine, că-așa șchiop nu-i orișicine, fratele său mai mic, N.
– M-am încurcat…
Și împreună, ajutându-se, se așează în coloană literele găsite: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N
– Să vă pun o întrebare, este O rotund și mare?
– Este ca un rotocol, ce-i pe dinăuntru gol.
– Ce haioși sunteți voi doi! spuse ironic Semnul exclamării. Are și la gură glonț sau la buză, cârlionț?
– Nuuuu, ăla e Q!
– M-a strigat cineva? sări curioasă litera Q de pe o pizza Quattro Stagioni.
– Nu te căutam pe tine, dar ce noroc pe noi că ai ieșit singur, se bucură Virgulă. Hai, în coloană cu tine, până îi găsim pe O și P!
– Oooooo, dar nu e corect! spuse Q ofticat, sărind, quak, quak, quak, pe talpa-i micuță ce îl face unic printre litere. O și P s-au ascuns în bucătărie, pe O nu îl vedeți că seamănă cu boabele de orez printre care se află și P e în paharul cu pesmet.
– Nu e corect ce ai făcut! Ne-ai pârât! pufni și pufăi P.
– Oare ești invidios pe organizarea noastră? oftă O.
Și O, și P, și Q s-au așezat în coloana literelor scoase din ascunzătoare: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q. Semnul întrebării se îngrijoră:
– Dar oare îl vom recunoaște pe R? Îi atârna de căldură până-n praf limba din gură… dar acuma nu e cald!
– Îl recunoaștem noi, poate răspunde singur dacă îl întrebăm, nu e cea mai bună literă la de-a v-ați ascunselea!
– Vă amintiți că data trecută s-a ascuns după radio, iar D, din difuzor, îi reproșa că îl dă de gol?
– Ha ha ha! Ha ha ha! râse zgomotos litera H.
– Da, da, ce ne-am mai distrat, recunoscut litera D.
– Ba mie nu mi se parrre deloc haios, se auzi răstit litera R, rupând rapid o reclamă din revista în care se ascunsese. D trebuia să se mai rrrrelaxeze, prrrrrea s-a rrrrridat uitându-se urrrrât la mine!
– V-am spus că se va da singur de gol! strigă Semnul exclamării! Te-am păcălit, din ascunzătoare singur ai ieșit!
– Vai, rrrrușine pe mine, rrrrușine pe mine!
Două puncte interveni sfătos:
– Știți voi cum se zice: M-ai păcălit o dată – se întâmplă oricui, m-ai păcălit a doua oară – să-ți fie rușine, m-ai păcălit a treia oara – să-mi fie rușine.
– Corect, corect, aprobă Punctul. Dar să mergem mai departe, că deja am trecut demult de miezul nopții, curând se aud cocoșii și trebuie să ne retragem fiecare în cărțile noastre… și cum ultimul scapă turma, nu aș vrea mâine noapte să fim noi cei ne ascundem, doar pentru că nu putem găsi toate literele din alfabet. Ne-au mai rămas puține litere de găsit, S Ș T Ț U V W X Y Z. Hai să ne gândim la cuvinte cu aceste litere și astfel să le căutăm chitit.
– Ce idee bună! Ce idee bună! se entuziasmă Semnul exclamării.
– S?
– Soare, sămânță, salsa… enumeră Două puncte.
– Nu, nu, îl certă Semnul exclamării. Obiecte ce pot fi găsite în casă.
– Cum ai putea să îl găsești pe S după soare? interveni curios Semnul întrebării.
– Păi acolo e, uitați-l, după soarele frumos desenat de micul nostru cititor pe peretele din sufragerie!
– S s s, s s s, era cât pe ce să vă surprind! S s s, s s s!
– Și Ș? Cum arată? Îmi spune cineva o ghicitoare despre Ș?
– Râma o literă știe și numai pe ea o scrie, parcă ar fi un șarpe sau cursul unei ape.
– Și cuvintele potrivite?
– Șantier, șoarece…
– Obiecte din casă! strigă Semnul exclamării.
– Șampon?
– Excelentă idee! Spre baie! Să căutăm în sticla cu șampon!
Și cum mergeau în coloană să îl caute pe Ș, semnele de punctuație s-au împiedicat de o țeavă mică și au căzut claie peste o grămadă de tricouri și țesături murdare, uitate lângă mașina de spălat.
– Tare toare! se auzi brusc un văicărit tâtâit. Toare! Toare!
– Cred că tocmai l-am descoperit pe T, râse Virgula.
– Țe ajuț eu, sări repede litera Ț.
– Și pe Ț, chicoti Punctul.
– Și pe mine, scoase Ș codița timid de după sticla de șampon.
– Trei dintr-un foc, ce succes neașteptat! Încă 6 litere de căutat, dar acum vine partea grea.
– Dacă cu U și V ne mai descurcăm noi, ce ne facem cu W X Y Z? se îngrijoră Semnul întrebării.
– Mai ales că se apropie dimineața!
– Așadar, să vedem… tăie liniștea Două puncte. Unghii, ureche…
– Nu îl putem deranja pe micul nostru cititor, să-l căutăm pe U prin pat!
– Alte idei?
– Ușă! Uite-l, e sus, pe ușă!
– Uuuuuu, m-ați urmărit! Următorul e V, urechile ce-au crescut pe măgarul nevăzut. Uuuuuu!
– Vază, varză, vanilie, veioză, veselă, vin, enumeră Două puncte.
– Să își aleagă fiecare un obiect și să caute! decise pe loc Semnul exclamării.
Două puncte intră în bucătărie împreună cu Virgulă și luară la verificat varza (nu era printre frunzele ei), vanilia (nici printre semințele vaniliei nu era), vesela (și cea murdară, și cea din dulap, dar nimic), și sticlele de vin (dar degeaba). Semnul întrebării ridică toate vazele din casă, dar nici un succes. Brusc, Semnul exclamării văzu ceva învărtindu-se între paletele ventilatorului.
– Ha ha ha! Ha ha ha! Un V în V-ul dintre palete! Ce haios!
– Credeam că mă veți găsi mai greu! și merge încet în linia literelor deja găsite: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V
W, X, Y și Z erau spaima semnelor de punctuație. Dacă pentru Z știau mai multe cuvinte potrivite (zahăr, ziar, zmeură, zăpadă, zbor…) și aveau ceva de explorat în căutarea consoanei, iar pentru X și Y știau câte unul (xilofon și yacht), deci extrem de ușor de găsit cele două litere, W mereu le dădea mari bătăi de cap. Dar uneori aveau noroc și micul cititor era desfătat cu wafe, așa că îl găseau pe W lipit de ele, iar azi era una din nopțile cu noroc pentru ei.
Cocoșul cântă venirea dimineții. Semnul exclamării decide:
– Gata cu joaca, toată lumea în cărți, la loc! E aproape dimineață!
În șir ordonat, exact așa cum au coborât la căderea nopții, literele s-au urcat pe rafturi și s-au așezat cuminți pe paginile cărților. Semnele de punctuație le-au urmat îngândurate.
– Oare ce ne vom juca la noapte? a întrebat curios semnul de întrebare.
– Nu știu! a spus apăsat semnul exclamării. Dar cu siguranță va fi ceva cel puțin la fel de interesant! Poate chiar twister!
– Cine a mai auzit de twister cu litere?
– Nu te îngrijora, cu siguranță ne vom distra cu toții împreună, a adăugat Virgulă.
Și odată cu ultimul cântec al cocoșului, toate literele și semnele de punctuație au adormit, visând timid la obiecte ce le conțin.
Facebook Comments