recunoștința visele

Jurnalizarea de reflecție săptămânală și nu numai!

Reflecție:

Dacă aș avea doar 6 ore pentru a tăia un copac, aș petrece 4 ore ascuțindu-mi toporul” – Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al Statelor Unite ale Americii

Trăim în două tipuri de cicluri:

  • ciclul circadian sau zilnic, integrat în biologia noastră
  • ciclul săptămânal, condiționat de societate

Ne-am concentrat până acum pe ciclul zilnic. Cum reflectăm atunci la intervale de timp mai mari decât ziua?

Recurența săptămânală este cea mai practică, deoarece, ca și în cazul zilelor, putem conta întotdeauna pe repetarea ciclului. Știm tristețea ce o simțim că a venit deja duminică seara, apoi începutul de sătpămână de lucru de luni dimineața sau că ne aflăm în plină criză a energiei personale pe la jumătatea săptămânii, cu nerăbdare să vină weekendul. Săptămâna este, prin urmare, următorul cel mai bun nivel pentru jurnalizare.

Pagina jurnalului săptămânal: alege o zi a săptămânii pentru reflecția săptămânală. La mine duminica e ziua dedicată reflecției asupra săptămânii ce tocmai s-a terminat.

Când vine ziua reflecției, completează pe o pagină nouă gândurile tale asupra săptămânii:

  • Examinează ultimele șapte zile ale săptămânii pentru primele cinci motive de recunoștință.
  • Examinează ultimele șapte zile ale săptămânii pentru primele cinci lupte interioare.

Sezoane de șapte săptămâni

Următorul nivel de jurnalizare poate fi împărțind săptămânile în sezoane de șapte săptămâni. De ce șapte?

Jurnal reflecție

Sunt șapte zile în săptămână. Fiecare zi este finalizarea unui ritm circadian, care este încorporat în biologia noastră. Fiecare săptămână este finalizarea unui ritm social, înrădăcinat în psihologia noastră. Când te antrenezi să reflectezi asupra timpului în sezoane de șapte săptămâni, extrapolezi efectiv acest ritm social familiar. Fiecare săptămână devine o „zi” în această analogie mai amplă.

A învăța să te gândești la timp în acest fel îți oferă mai mult control asupra lui. În loc să speri că anul acesta viața ți s-ar putea îmbunătăți, te poți întreba cum îți evoluează obiectivele tale săptămânale în acest sezon de șapte săptămâni.

Când vine ziua reflecției, completează pe o pagină nouă gândurile tale asupra sezonului de 7 săptămâni:

  • Examinează reflecțiile din ultimele șapte săptămâni și scrie primele șapte motive de recunoștință.
  • Examinează reflecțiile din ultimele șapte săptămâni și scrie primele șapte lupte interioare.

Acestea se vor compune atât cu paginile de reflecție săptămânale, cât și cele zilnice.

Jurnalizare de reflecție anuală și nu numai!

Există un alt motiv pentru care un sezon de șapte săptămâni este o unitate de timp bună: sunt șapte sezoane care se încadrează într-un an:

7 sezoane = 7 x 7 săptămâni = 49 săptămâni

Încep întotdeauna primul sezon în prima duminică din ianuarie. Acest lucru înseamnă că până în prima săptămână a lunii decembrie, când am ajuns la 49 de săptămâni, pot trata restul de trei săptămâni ca o vacanță și să fac o reflecție anuală. E fix perioada în care îmi fac visionboardul / panoul dorințelor.

Reflecția anuală este la fel ca cele săptămânale și sezoniere, dar acopăr douăsprezece motive de recunoștință și lupte. De asemenea, adaug la început o pagină întreagă de recenzie, de amintiri ale anului, pe baza evaluării intențiilor anului precedent.

Acum, când stabilești intențiile pentru Anul Nou, acestea nu sunt doar rezoluții. Sunt intenții pe care acum le poți atrage în fiecare sezon când reflectezi. La fel ca modul în care intențiile sezoniere și săptămânale vă conduc subconștientul în fiecare zi, intențiile anuale vă pregătesc pentru 365 de zile ale anului ce urmează.

Temă de casă

Începe să îți organizezi jurnalul și pentru jurnalizarea pe cicluri sociale, reflecție săptămânală, sezonieră și anuală.

Alte articole din aceeași serie

https://patricialidia.ro/2021/04/23/jurnal-terapie-prin-scris/
https://patricialidia.ro/2021/04/28/jurnal-hintpoint/
https://patricialidia.ro/2021/05/12/recunostinta-pasiva-sau-activa-jurnalizarea-recunostintei/
https://patricialidia.ro/2021/05/14/jurnalizarea-greutatilor/

Facebook Comments

Similar Posts