Mentor planificare și organizare
Povestea mea
- Am investit peste 10.000lei în educația mea pentru a avea cunoștințele pe care le dețin astăzi, în fiecare an investesc mii de lei pentru că înțeleg și recunosc puterea coachingului, o văd în fiecare zi în femeile cu care lucrez, așa că de ce nu aș vrea asta și pentru mine?!
- În urmă cu câțiva ani nu aveam bani de investit "în așa ceva", dar am căutat totuși în mine și am investit altceva disponibil: cea mai prețioasă resursă personală - timpul meu.
- Am renunțat să mă mai uit la televizor și, în schimb, am folosit timpul pentru a participa la seminarii web gratuite, traininguri și cursuri online, am citit și am luat notițe. Am petrecut ore întregi vizionând pe YouTube tutoriale pentru a mă ajuta să-mi configurez sistemele de dezvoltare a afacerii mele, cum ar fi pagina de Facebook și comunitatea.
- Am citit cărți, multe cărți (încă mai citesc cât pot de mult!), m-am condus spre o viață mai bună și nu a trecut mult timp până am avut banii să investesc și în coaching și în cursurile pe care mi le dorisem, așa cum îmi propusesem când am așezat pe visionboard intenția că îmi voi permite într-o zi.
- Astăzi sunt coach de creativitate și idei - știu subiectele despre care vorbesc femeilor din jurul meu pe de rost, îmi face plăcere să povestesc despre ele nu pentru că tocmai ce le-am studiat, ci pentru că întrupez și trăiesc aceste cunoștințe și abilități în fiecare zi!
- Iubesc să fac asta din toată inima și din suflet și cea mai mare dorință a mea este să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume, să ajut femeile să își găsească liniștea sufletească și echilibrul emoțional, dezvoltând o carieră de succes pe baza pasiunilor lor.
- Dacă acesta este genul de coaching de afaceri pe care îl cauți, iată-mă! Nu îți garantez că vei atrage 5 clienți în 5 zile și nici că vei atinge 5000€ după o lună de lucru împreună, dar îți pot promite că împreună vom da o nouă înfățișare activității tale online și vom pune în mișcare sisteme de ajutor pentru planificarea afacerii tale!
Paradoxul antreprenorial
- Paradoxul antreprenorial este că trebuie să fii incredibil de bun la a veni cu idei noi și identifica noi oportunități, dar pune în practică doar 1% dintre ele!
- Majoritatea oamenilor încep cu „Eu niciodată nu am idei bune”. La început, asta îi împiedică să facă orice. Apoi aud în mod repetat diferite versiuni ale sfaturilor „cel mai bun mod de a reuși în afaceri este să fii în afaceri” sau „ începi mic și cu puțin și testezi”. Așa că încep să lucreze la un proiect despre care nu cred că este atât de bun și, surpriză, surpriză, încep să vină cu idei noi și să identifice noi oportunități pe care nu le-ar fi văzut niciodată, dacă nu ar fi început. Destul de curând, ei sunt atât de pricepuți să descopere idei noi și să vadă noi oportunități, încât problema trece de la „Nu am idei” la sindromul obiectului strălucitor: sar de la o idee la alta, fără să rămână niciodată suficient timp asupra dezvoltării ideii în curs pentru a obține oarece rezultate, urmăresc constant următoarea cea mai bună oportunitate de afaceri.
- În acest stadiu, unii oameni fac eroarea de a se priva de noi idei, „Nu am nevoie de oportunități noi”, și încearcă să-și suprime noile idei. Însă, ideile noi sunt bune și descoperirea lor este o adevărată abilitate. Trebuie doar prioritizate, astfel încât să se lucreze doar pe cele mai promițătoare.
Deblochează-ți puterea magnetică
- Lasă-mă să ghicesc ... Nu vrei un alt program pe care să nu-l finalizezi niciodată, care nu îți aduce toate răspunsurile de care ai nevoie. Te-ai săturat să sari de la un curs la altul, simțindu-te din ce în ce mai confuză. Vrei îndrumări REALE, pas cu pas, și strategii personalizate.
- Ai nevoie un mentor care să elimine pentru tine toate presupunerile și să îți arate exact cum să creezi afacerea plină de libertate a viselor tale, astfel încât să te poți bucura de mai mult timp cu cei pe care îi iubești.
- Succesul tău are nevoie de 3 lucruri: mentalitate de prosperitate de neclintit + potrivire vibrațională cu abudența + strategie clară și concretă
- De aceea am devenit coach pentru creativitate și idei. Singurul mentorat personal care acoperă TOATE cele trei, astfel încât să poți fi vizibilă online, să îți creezi mai multă libertate și să câștigi bani făcând ceea ce îți place!
- Începem cu crearea viziunii și fundamentele afacerii tale de vis, apoi o împletim cu stăpânirea mentalității, curățarea energetică + postări de impact pe rețelele de socializare și apoi... vei găsi instrumentele și resursele de care ai nevoie pentru a-ți transforma abilitățile, cunoștințele și expertiza într-o afacere profitabilă bazată pe servicii online.
- Te poți relaxa știind că ești ghidată pas cu pas, într-un singur loc, de o singură persoană, pentru a-ți:
- Identifica clientul ideal - nu toată lumea este clientul tău ideal!
- Crea o ofertă irezistibilă, aliniată la clientul tău ideal - atunci când știi pe cine servești, știi și ce să le oferi
- Dezvolți comunitatea prin prezența pe rețelele sociale - cel mai bun mod de a comunica și de a cultiva relația cu clientul ideal este prin platformelr de socializare
- Lansa produsele și serviciile personalizate - fanii tăi vor fi dornici să cumpere de la tine
Împreună, îți vom schimba perspectiva...
- de la derivă la excelență, vizibilitate online
- de la a te afla în derivă, simțindu-te copleșită, obosită și frustrată de lupta constantă în încercarea de a-ți da seama „cum” să crești o afacere în timp ce ai o viață personală și de familie echilibrată la a avea instrumentele, strategiile și resursele dovedite pentru a câștiga bani constant lucrând din pasiune cu clienții de vis.
- de la a te simți singură la a te simți susținută în crearea viziunii tale
- de la a simți că nimeni nu „înțelege”, că ești pierdută și singură în această călătorie la a avea în sfârșit pe cineva în colțul tău de ring care crede în tine și în viziunea ta, care să te ghideze și să te țină de mână la fiecare pas al drumului pentru a-ți aduce afacerea viselor tale la realitate.
- de la a pierde timpul la a face bani
- de la a pierde ore prețioase încercând să îți dai seama ce lipsește în afacerea ta, descărcând fiecare carte electronică gratuită, participând la webinarii la a ști exact ce pași trebuie să faci pentru ca clienții tăi de vis să ajungă să lucreze cu tine, astfel încât să începi să câștigi bani punându-ți pasiunile la treabă.
- de la a-ți sacrifica energia la a magnetiza clienții de vis
- de la sacrificarea atâtor ore, lacrimi, nopți nedormite, stresându-te că afacerea ta de vis rămâne la stadiul de hobby sau, mai rău, va trebui să revii la o slujbă „reală” care îți dizolvă sufletul la descoperirea strategiilor clare care să te ducă cu magnetizarea clienților tău de vis.
Asistență pe Messenger timp de 90 de zile
- Asistență pe Messenger de luni până vineri, astfel încât să ai pe cineva în echipa ta și în colțul tău de ring care să te înțeleagă, să te înveselească și care să îți țină spatele asigurat, astfel încât ori de câte ori apare ceva să poți trece repede peste orice obstacol și să poți continua să îți atingi obiectivele - nu rămâi din nou blocată în nesiguranță!
Sesiuni de activare a energiei și strategiei
- 1 la 1 – împreună construim afacerea ta, creând o ofertă irezistibilă și dezvoltând audiența pentru a începe să câștigi bani cu încredere maximă - transformându-ți viața pas cu pas, ghidată!
Magie în prezența online
- Împreună vom crea postări care vor magnetiza clienții tăi de vis. Vom crea oferta irezistibilă de la cap la coadă și a-ți crește publicul țintă de vis. De asemenea, vei avea acces la propriul meu talent personal în ale scrisului pentru a te asigura că totul le sună minunat clienților ideali - astfel încât să începi să câștigi bani!
Stăpânirea rețelelor sociale
- Nu lăsăm nici o piatră neîntoarsă în afacerea ta. Ofer cadou o sesiune de analiză a conținutului de pe rețelele sociale, astfel încât să te poată ajuta să îți dezvolți afacerea!
Facebook Comments